spot_img
miercuri, aprilie 16, 2025
AcasăInternaționalJoe Biden susţine aderarea Finlandei şi a Suediei la NATO

Joe Biden susţine aderarea Finlandei şi a Suediei la NATO

Preşedintele american Joe Biden ”salută cu căldură şi sprijină cu forţă candidaturile istorice ale Finlandei şi Suediei la NATO”, potrivit unui comunicat publicat miercuri de Casa Albă, transmite AFP, potrivit Agerpres.

”În timp ce cererile lor de aderare la NATO sunt examinate, Statele Unite colaborează cu Finlanda şi Suedia pentru a rămâne vigilente în faţa oricărei ameninţări împotriva securităţii noastră comune şi pentru a descuraja şi a face faţă oricărei agresiuni sau ameninţări cu agresiunea”, asigură preşedinţia SUA.

Preşedintele Biden, care joi îi va primi la Casa Albă pe preşedintele finlandez Sauli Niinisto şi pe premierul suedez Magdalena Andersson, s-a declarat ”nerăbdător să colaboreze cu Congresul american şi cu aliaţii noştri din NATO pentru a primi rapid Finlanda şi Suedia în cea mai solidă alianţă de apărare din istorie”.

Cele două ţări au înaintat miercuri oficial cererile lor de a deveni membre ale NATO, dar Turcia a refuzat deschiderea discuţiilor de aderare

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
18.9 ° C
19.6 °
18.9 °
53 %
2.2kmh
4 %
mie
19 °
J
21 °
vin
21 °
S
20 °
D
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa se procedează zilele astea, dacă uiți ceva de pe listă, ai și unde parca când te întorci și cărucior de cumpărături la îndemână.

EDITORIAL

Rândurile de față nu se doresc a fi destinate nici academicienilor și nici proștilor. Sunt pentru oamenii normali care n-au trecut ca gâsca prin...

EPIGRAMA ZILEI

Berbecuț Bârsan, ce ești năzdrăvan, Doar tu ne-ai băgat, adânc în rahat Deși ai primit, lucrări, înmiit De la noi, șira de paie și oloiul din tigaie...  - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...