Mișcarea consumeristă atinge astăzi praguri și forme de neimaginat în urmă cu câteva zeci de ani. S-a ajuns în acel punct în care și timpul și viața și sufletul și visele, toate sunt de vânzare, sub o formă sau alta. Evident că deraierea de la normal e omniprezentă și ea pe rafturile sau site-urile ce ne ademenesc cu de toate. S-a ajuns până într-acolo încât multe produse au migrat din categoria sau clasa știută de zeci sau sute de ani și s-au împăunat cu caracteristici de nebănuit și aproape de neînțeles. Dacă până mai ieri fructele și legumele intrau în categoria produselor perisabile, azi o roșie sau un ardei rezistă fără probleme, la niște temperaturi nu prea ridicate, fără să mucegăiască, fără să capete pete sau fără să putrezească datorită intenselor și frecventelor tratamente chimice la care sunt supuse. Au devenit, cum se spune în limbajul de specialitate, produse de folosință îndelungată! În schimb, electrocasnicele (frigidere, aragaze, roboți de bucătărie, televizoare ș.a.m.d.) „membre” cu drepturi depline în categoria mai sus menționată, au ajuns să fie perisabile, defectarea lor fiind urmată de debarasarea de ele, întrucât piesele de schimb, componentele, dar și manopera pentru reparații depășește de multe ori valoarea de pe piață. Problema depanării în cazul acestor produse este extrem de dificilă în primul rând din cauza lipsei pieselor de schimb, a căror uzură morală le scoate automat din procesul de fabricație, producătorii fiind concentrați pe viitoarele modele și nicidecum pe cele pe care le-a înghițit deja piața. Al doilea factor la fel sau poate mai important decât acesta este lipsa forței de muncă, a specialiștilor calificați, a meșterilor pricepuți, cum s-ar spune așa, mai neaoș. Aproape că nu mai există depanator care să știe și să poată repara un produs defect fără să înlocuiască cu totul subansamble care, în unele cazuri, costă, așa cum am mai spus, mai mult decât produsul finit. Cât despre electrocasnicele mai vechi, cei care au ghinionul să li se defecteze, sunt sfătuiți să le arunce la primul tomberon. Așa stând lucrurile, am fost vădit impresionat de o excepție care confirmă cele prezentate mai sus. Din capul locului vreau să vă informez că următoarele rânduri nu au nimic de-a face cu publicitatea, nici mascată, nici ascunsă și nici subliminală. În Botoșani, pe Calea Națională, în preajma vechii Uzine electrice se află un mic și discret spațiu comercial a cărui deviză m-a făcut să-i calc pragul: „Reparăm orice se bagă în priză!” Bineînțeles că nu m-am dus acolo cu un Iphone de ultimă generație sau cu vreo plasmă nouă, ci cu niște produse de când hăul și pârăul, adică vechi de peste douăzeci de ani. Am rămas perplex când specialistul de acolo (da, chiar e, comparativ cu mulți alții care se dau specialiști, dar mimează și munca și meseria!) mi-a cerut numărul de telefon și mi-a spus că mă sună în cel mai scurt timp posibil. Așa a fost, a doua zi am fost sunat și invitat să-mi recuperez produsele. Bineînțeles, reparate! Cât despre valoarea reparației, nu a fost nici nesimțită și nici nejustificată cum se întâmplă adeseori pe la fel de fel de depanatori. Și când am dus produsele și când le-am ridicat am constatat că pentru mulți botoșăneni drumul spre micuțul atelier este deja bătucit, în incinta atelierului fiind înșirate o sumedenie de electrocasnice, de la expresoare de cafea la vechile aparate video de pe vremuri, de la radiocasetofoane la boxe și calculatoare. Din păcate, asemenea oameni sunt astăzi păsări extrem de rare. Mai toți depanatorii înlocuiesc subansamblele sau plăcile electronice cu totul, deși uneori o simplă piesă sau chiar o banală siguranță dacă ar fi schimbate ar reda caracteristicile funcționale ale produsului. Care sunt motivele acestor practici? De bună seama că superficialitatea, neștiința, lipsa unor cunoștințe tehnice temeinice și a experienței în domeniu, fapt care îi face pe „specialiștii” noștri niște desăvârșiți … cârpaci!
