Guvernul social-democrat al Suediei a luat luni decizia oficială de a solicita aderarea la NATO, călcând pe urmele vecinei sale Finlanda, într-o mișcare care va redesena harta geopolitică în nordul Europei, potrivit Digi24.
„Există o mare majoritate în parlamentul Suediei în favoarea aderării la NATO”, a declarat prim-ministrul Magdalena Andersson în urma unei dezbateri despre politica de securitate.
Partidul Social Democrat aflat la putere în Suedia s-a pronunţat duminică în favoarea candidaturii acestei ţări la NATO, ceea ce deschide calea depunerii unei cereri de aderare din partea guvernului de la Stockholm.
Aderarea la NATO era o perspectivă îndepărtată în urmă cu doar câteva luni, dar atacul Rusiei asupra Ucrainei a determinat atât Suedia, cât și Finlanda să-și regândească nevoile de securitate și să caute siguranța într-o alianță.
Războiul din Ucraina, pe care Moscova îl numește „operațiune militară specială”, dar care a ucis deja mii de oameni și a strămutat milioane de ucraineni, a schimbat politicile de securitate pe termen lung și a alimentat un val de sprijin public pentru aderarea la NATO în ambele țări. În Finlanda, președintele Sauli Niinisto a confirmat duminică intenția țării de a cere aderarea, spunând că regiunea va avea de câștigat din acest lucru.