Un bărbat în vârstă de 45 de ani din Dorohoi a fost preluat, vineri după-amiază, de un elicopter SMURD, după ce a fost diagnosticat cu sindrom coronarian acut.
Medicii din cadrul Spitalului Municipal Dorohoi au solicitat ambulanța aeriană SMURD, deoarece pacientul avea nevoie de asistență specializată în Iași. “Acesta a fost transportat cu o ambulanță pe terenul Stadionului Municipal, de unde a fost preluat de echipajul elicopterului SMURD pentru transferul la Spitalul Sfântul Spiridon”, a precizat medicul Bogdan Ursu, coordonator în cadrul SJA Botoșani.