spot_img
duminică, aprilie 20, 2025
AcasăLocal BTBuletine false ascunse în încălţăminte, descoperite la controlul de frontieră

Buletine false ascunse în încălţăminte, descoperite la controlul de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit, în posesia a doi cetăţeni din Republica Moldova, trei cărţi de identitate româneşti care s-au dovedit a fi false.

Întâmplarea a avut loc miercuri, în jurul orei 23.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, când pasagerii unui microbuz înmatriculat în Republica Moldova s-au prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru a intra în România.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra vehiculului și persoanelor, ocazie cu care, în căptuşeala portmoneului unui bărbat, în vârstă de 40 de ani, a fost descoperită o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române, având imprimate datele și fotografia acestuia.

Buletine ascunse în papuci

Totodată, în încălţămintea unui alt pasager, în vârstă de 21 de ani, au fost descoperite două cărţi de identitate cu însemnele autorităţilor române, pe una dintre ele fiind imprimate datele și fotografia persoanei în cauză, iar pe cea de a doua, cele ale unei persoane de sex feminin.

„Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor descoperite, colegii noştri au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acestea nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unora autentice, fiind false”, a transmis purtătorul de cuvânt al S.T.P.F. Botoşani, Lazăr Denis Mihaela.

Cei doi bărbaţi au declarat polițiștilor de frontieră că documentele le aparţin, primul l-a procurat de la o persoană necunoscută din Chişinău, plătind suma de 200 de euro, iar cel de-al doilea a afirmat că cele două cărţi de identitate au fost cumpărate de către un prieten care se află în Germania.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
8.3 ° C
8.3 °
8.3 °
94 %
1.2kmh
96 %
D
23 °
lun
24 °
mar
25 °
mie
25 °
J
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...