Șoferii care obișnuiesc să conducă deși sunt sunt influența băuturilor alcoolice au devenit o prezență aproape cotidiană pe drumurile din județ. Miercuri, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au oprit pentru control, pe Drumul Comunal 50, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 49 de ani, din comuna Bălușeni.
Când s-au apropiat de șofer, polițiștii au simțit miros de băuturi alcoolice și au decis să-l verifice cu etilotestul. În urma testării cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În acest caz, polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.