spot_img
sâmbătă, noiembrie 23, 2024
HomeEditorialBaroane, baroane… - Dumitru MONACU, scriitor

Baroane, baroane… – Dumitru MONACU, scriitor

Probabil nu aș fi scris nimic și niciodată despre Gheorghe Flutur dacă influența baronului din Bucovina nu ar fi trecut de atâtea ori Siretul, stabilind direcțiile și sensurile politicii botoșănene de dreapta, și nu numai. La început ca nutrient, iar apoi ca otravă pentru al său neam de sânge, președintele PNL Suceava a început de o bună bucată de timp să bată efectiv câmpii în ceea ce privește modul de a face politică. Dacă în urmă cu 10-15 ani mulți vedeau în el un potențial premier sau chiar președinte, în ultima vreme Gheorghe Flutur a dărâmat cu oiștea toate gardurile normalului, ale bunului simț și ale logicii. Totul a început odată cu poziționarea de partea președintelui atunci când acesta a decis, în spatele porților de la Cotroceni, înlăturarea lui Ludovic Orban. Amintindu-și probabil de micile și sâcâitoarele favoruri vestimentare solicitate de către Orban, Flutur a trecut de partea lui Iohannis fără să clipească, mai ales că a simțit perfect de unde și în ce direcție bate vântul. Cum niciodată nu și-a golit bășica împotriva vântului, George al nostru (de fapt, al lor, al sucevenilor!) a pus umărul vârtos la debarcarea Ludovicului, susținându-l pe Cîțu atât de pătimaș, de ziceai că Florinel Americanu’ e cel puțin frate geamăn cu Terence Tao (cel mai inteligent om de pe pământ, cu IQ de 230) și văr primar cu Alain Delon! N-au trecut nici șase luni de la evenimentul care a băgat PNL în comă și iată că, de data asta, Flutur, aflat în imediata timonă a epavei liberale, o învârte către o altă rută indicată evident tot de la Cotroceni. În tot acest timp, a făcut echipă cu actuala conducere a liberalilor botoșăneni, fapt care a stârnit multe semne de întrebare în rândurile cunoscătorilor. Dar despre ițele încurcate ale acestei mezalianțe, o să vorbim altă dată. Cum spuneam, având credit nelimitat la vârful statului, baronul de Suceava o mai comite odată: își angajează fiica, Cristiana Flutur, pe post de director la ANCOM. Între timp, pe moșia sa, omul de serviciu bun la toate, adică vicepreședintele CJ-ului, este prins cu mita-n sac, fapt care aruncă o puternică undă de îndoială asupra corectitudinii în derularea investițiilor babane din județul vecin, purtând semnătura Flutur. Cum treburile urmează a fi tranșate în justiție, comentariile despre această speță se opresc aici. Revenind la angajarea fiicei pe un post extrem de bine plătit, constatăm un fapt bine știut, și anume acela că politicianul român ar suge de la buget și cu zece guri dacă le-ar avea și ar putea. Îmi vine în minte familia altui baron local, Buzatu de la Vaslui, care și-a priponit odrasla tot cam așa, pe un post bine plătit din bani publici. Nu ajunge că au averi de milioane și milioane de euro! Nu! Din moment ce au acces la jgheabul cu bani ai nației, cum să nu încerce să ia tot ce le trece pe sub nas? M-aș fi așteptat ca baronul sucevean să-și îndrume fata înspre mediul privat, să încropească o fermă, să ridice o pensiune, să construiască o fabrică de scobitori sau alte asemenea activități, pentru că, după cum bine știm, banii nu se fac în birourile CJ-urilor, ale primăriilor sau în sediile partidelor, ci în mediul privat. Poate că legea aceea a incompatibilităților care se aplică numai pe ochi frumoși și numai când cel vizat este căzut în dizgrație din punct de vedere politic, ar trebui să cuprindă și o interdicție în acest sens. Asta nu ar însemna că odraslele politicienilor de top nu pot face politică. Pot face, dar numai dacă sunt alese și nu numite. Cam cum e cazul Alexandrei Huțu, fiica primăriței de Vârfu Câmpului, care a devenit deputat datorită poziționării pe lista electorală dar și (mai ales!) după niște mișcări de trupe ordonate de Doina Federovici. Una peste alta, țara este de multă vreme satul fără câini din care politicienii și familiile lor fură, acoperiți de lege, sume uriașe dintr-o punguță umplută cu greu de plebe. De ce nu le ajunge niciodată cât au acumulat, chiar nu pot înțelege, din moment ce și nepoții nepoților lor își au viitorul asigurat cu ce au acumulat baronii din politica românească. Că până la urmă, tot cu o lingură mănâncă, tot într-un pat dorm și tot acolo în pământ vor ajunge, mai devreme sau mai târziu. Deosebirea dintre baroni și restul lumii? Pe lumea cealaltă ei iau un rahat în timp ce plebea lasă un rahat în urmă…

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

 

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer fragmentat
1.6 ° C
2.6 °
1.1 °
77 %
8.6kmh
72 %
sâm
2 °
Dum
1 °
lun
4 °
mar
4 °
mie
6 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Având în vedere că se apropie sărbătorile, s-au montat semne și pentru musafiri.

EDITORIAL

La treizeci și de ani după căderea oficială a comunismului, în România procesul electoral a devenit un spectacol mai degrabă decât un act de...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...