O minciună, dacă se insistă suficient, ajunge să fie crezută cu sfințenie chiar și de cei care o pun în circulație. La așa ceva mă gândesc de fiecare dată când aud pe cineva chitit pe treaba aia cu „avem cea mai frumoasă, cea mai bogată țară din lume” și, evident, din cauza asta vor să alții să ne distrugă și să ne stăpânească (și să nu uităm de superioritatea poporului român, cel mai deștept, cel mai muncitor). Suntem așa de grozavi că nu mai trebuie să demonstrăm nimic, trebuim doar apreciați.
Iar dacă nu ne apreciază alții, nu e problemă, ne apreciem și singuri. Chiar dacă asta înseamnă să mințim cu nerușinare. Strategia încă funcționează. Probabil la asta s-a gândit și madam Olguța Vasilescu, care a anunțat că orașul Craiova s-a clasat pe primul loc în Europa în ceea ce privește topul destinațiilor de Paște. Și n-a spus-o ea, cică treaba asta a reieșit dintr-un sondaj al portalului European Best Destination, un site care promovează turismul european și care are sediul în Bruxelles. Cu alte cuvinte, ne apreciază și alții, nu doar ne lăudăm singuri, așa cum se spune că facem de obicei.
Și ca să facă în ciudă la restul trăitorilor din această țară, cică dintre orașele României doar Craiova a fost inclusă în top. Și a prins și primul loc. Cusută cu ață albă?! Puțin spus… Mai degrabă asta dovedește cât de disciplinați sunt cei înrolați în armata Vasileascăi, formată în principal din postaci plătiți de la buget. Dacă tot sunt angajați fără prea multă activitate, de ce să nu presteze și ceva util, cum ar fi să voteze și să comenteze favorabil? E de ajuns un ordin și supușii trec la treabă, iar la final parveniții politici se împăunează cu merite ce nu există. A trecut ceva vreme de când n-am mai vizitat Craiova și știți ce? Nici nu intenționez să mai trec pe acolo. Un oraș murdar și anost, foarte potrivit pentru decorul unui film cu zombie. Doar Dorohoiul de pe timpul lui Gherasim era aproape la fel de deprimant. Se spune că, între timp, s-a mai fețuit, dar chiar și așa, nu simt nevoia să repet experiența. Și trezit din somn sunt în stare să fac o listă foarte lungă a acelor locuri din România care merită vizitate înaintea Craiovei. Până și craiovenii sunt în stare să facă asta (ori mai ales ei).
Evident, postarea Olguței Vasilescu a dat startul hohotelor de râs, însă asta nu a împiedicat-o să revină cu postări care să susțină aberația. Desigur, a găsit ajutor de nădejde și în presa aservită. Cum, domnule, să te laude un site din Europa și tu să spui că nu e așa? Ce mai contează cum anume a ajuns Craiova în fruntea clasamentului? Important e că e acolo și noi, ca români, ar trebui să fim mândri de asta, nu să arătăm cu degetul.
Nu e Vasileasca primul primar care își asumă, mai mult sau mai puțin direct, ditamai meritele. Și Emil Boc a pus Clujul înaintea Londrei, dar a făcut-o pe barba lui cum s-ar spune, fără vreo susținere statistică externă. Însă o minciună așa de gogonată presupune mai ales dispreț față de atât de invocata inteligență a românului. Craiova, mai tare decât Viena și Parisul? Cum să nu. Ce contează că, la capitolul obiective demne de atenția turiștilor, Vasileasca n-a reușit să enumere decât amenajările florale din parcurile, grădinile și zonele publice ale orașului? Bine, dacă luăm în calcul cam cât s-a investit în așa ceva, ar trebui să arate superb, dar panseluțele, chiar dacă sunt cumpărate cu milioane, tot panseluțe rămân. Și, dacă tot s-a aflat în lume de Craiova, primărița vrea să pună și de-un Untold Oltenesc în care vrea să investească vreo patru sute de mii de euro. Asta doar pe partea de promovare, că de restul au grijă sponsorii. Cu alte cuvinte, altă vacă de muls pentru cei pricepuți. Dar cât timp avem cu ce ieși în lume, astfel de mânării ar trebui să devină suportabile. Au furat, dar au și promovat România care, iată, e cea mai frumoasă și mai apreciată țară.