Vladimir Putin va fi nevoit să renunțe la controlul războiului din Ucraina pentru o perioadă nederminată deoarece este pregătit pentru o operație de cancer. Îi va ține locul Nicolai Patrușev, fost șef KGB, susține o sursă de la Kremlin, potrivit Daily Mail.
Afirmațiile extraordinare au apărut pe popularul canal Telegram General SVR, care spune că sursa este o figură bine plasată în Kremlin. General SVR a raportat că Putin are cancer abdominal și Parkinson în urmă cu 18 luni.
Dar acum s-a raportat că Putin, în vârstă de 69 de ani, ar putea dispărea în curând pe timpul operației și recuperării, puterea fiind transferată lui Nikolai Patrușev.
Patrușev, în vârstă de 70 de ani, este văzut ca arhitectul cheie al strategiei de război a Ucrainei și omul care l-a convins pe Putin că Kievul era inundat de neo-naziști. Sursa citează și un fost militar de rang înalt al Kremlinului care a afirmat că Putin a discutat că va fi supus unor proceduri medicale.
Va fi operat și va fi incapabil să conducă „pentru o perioadă scurtă de timp”, crede liderul de la Kremlin, după cum și-a asigurat apropiații. Sursa a spus că alegerea lui Patrușev, care a venit după o discuție „de la inimă la inimă” de două ore cu Putin, este „cea mai proastă opțiune”.
Kremlinul a negat întotdeauna cu fermitate că Putin are probleme medicale, chiar și când a lipsit în mod misterios în ultimii ani și au existat temeri privind sănătatea acestuia.
Când Putin va intra exact în spital nu este clar, dar este puțin probabil să o facă înainte de 9 Mai, când prezidează grandioasa celebrare a Zilei Victoriei.Operația fusese programată pentru a doua jumătate a lunii aprilie, dar a fost amânată, a susținut General SVR.
„Lui Putin i s-a recomandat o intervenție chirurgicale, a cărei dată este discutată și convenită. Nu pare să existe o urgență deosebită, dar nici nu poate fi amânată.”