Este o mare sărbătoare închinată Maicii Domnului. Nu are dată fixă, fiind trecută în calendar în vinerea din Săptămâna Luminată. În această zi, în toate bisericile se oficiază slujbe de sfințire a apei, Agheasma Mică.
Sărbătoarea amintește de o minune petrecută în apropierea Constantinopolului. Conform tradiției, Maica Domnului i-a descoperit împăratului Leon cel Mare (457-474), înainte de urcarea sa pe tron, un izvor cu apă vindecătoare.
Împăratul Leon, mergând printr-o pădure, a întâlnit un orb rănit care își căuta drumul. Leon l-a luat de mână ca să-l conducă, dar, la cererea orbului de a-i da apă, a plecat să caute. Negăsind, a auzit glasul Maicii Domnului, care i-a indicat locul unde va găsi apă pentru a potoli setea orbului și pentru a-i unge ochii lipsiți de vedere. Urmând cele auzite, Leon a găsit izvorul, care s-a dovedit a fi tămăduitor. Orbul și-a astâmpărat nu numai setea, dar și-a recăpătat și vederea. După ce a ajuns împărat, Leon a ridicat în acel loc o biserică, iar cu apa acelui izvor s-au vindecat mulți bolnavi de-a lungul timpului.
Mai târziu, împăratul Iustinian (527-565), care suferea de o boală grea, s-ar fi vindecat după ce ar fi băut apă din acest izvor. Ca semn de mulțumire, el a construit o biserică și mai mare. Această biserică a fost distrusă de turci în 1453, la căderea Constantinopolului.
De-a lungul timpului, apa acestui izvor ar fi vindecat multe boli și ar fi tămăduit diferite răni și suferințe.
Biserica „Izvorul Tămăduirii” se află în Istanbul (numele nou al vechii cetăți a Constantinopolului). Actuala construcție datează din secolul al XIX-lea, dar la subsolul ei se află un paraclis din secolul al V-lea, unde există până astăzi izvorul cu apa tămăduitoare din trecut.
Această sărbătoare închinată Maicii Domnului amintește, totodată, și de Vinerea Mare. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, care a vărsat atunci lacrimi lângă Crucea Mântuitorului, ni se arată acum ca izvor de nădejde și de vindecare.
”Legătura Maicii Domnului cu Iisus este mai intimă ca legătura oricărui sfânt cu El, căci trupul Lui s-a format nemijlocit din trupul ei, ea L-a purtat în brațe, I-a privit neîncetat fața și ochii. L-a alăptat și L-a iubit cu iubirea omenească culminantă proprie unei mame, fiind identificată într-un anumit înțeles cu Fiul ei. În persoana ei a simțit și simte Iisus la maximum iubirea omenească față de El. Și în afecțiunea Lui față de ea se include o afecțiune față de om în general, față de mamele umane și de iubirea lor pentru fiii lor. Ea e darul cel mai de preț făcut lui Dumnezeu de către umanitate, dar un dar prin care Dumnezeu ne răsplătește cu nenumăratele Sale daruri. „Ce-Ți vom aduce Ție, Hristoase…? Cerul îți aduce pe îngeri, pământul îți aduce darurile lui. Dar noi, oamenii, îți aducem pe Maica Fecioară”, cântă Biserica la Nașterea Domnului”. (Pr. Stăniloae)
– Preot Olivian SANDU