Hidrologii au emis, în urmă cu puțin timp, avertizări privind riscul generării unor inundații în arealul bazinelor a mai multe râuri din județul Botoșani.
Potrivit Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, râurile Bașeu, Siret și cea mai mare parte a râului Jijia se află sub cod galben până vineri la ora 18:00.
Râul Sitna și bazinul superior al râului Jijia se află sub cod portocaliu de inundații din această seară, de la ora 18:00, până vineri, la ora 12:00.
Hidrologii preconizează viituri rapide și creșteri de debite, atrăgând atenția că, din cauza precipitațiilor abundente, este posibil să fie înregistrate depășiri ale cotelor de apărare pe râurile vizate.
„Vă reamintim că până mâine dimineață, la ora 06.00, județul Botoșani este sub incidența unui cod portocaliu de ploi abundente. Cantitățile de apă prognozate vor depăși 40…70 l/mp”, au transmis hidrologii.
În acest context, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani a luat măsurile necesare pentru prevenirea și gestionarea operativă a potențialelor situații de urgență.
Evoluţia fenomenelor meteorologice și hidrologice prognozate este permanent monitorizată atât prin Centrul Operaţional al inspectoratului, cât și în teren de către Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență.
Echipajele de pompieri de la toate subunitățile din județ sunt pregătite pentru a interveni în cel mai scurt timp în sprijinul cetățenilor.
Pentru prevenirea și limitarea efectelor inundațiilor, pompierii recomandă botoșănenilor următoarele măsuri:
– construiţi bariere pentru a opri pătrunderea apei în casă în caz de inundaţie;
– curăţaţi şanţurile şi rigolele de scurgere, pentru a permite evacuarea apelor pluviale;
– nu aruncaţi la întâmplare resturi menajere şi vegetale în albiile apelor curgătoare.
Pe timpul producerii inundaţiei:
– respectaţi recomandările transmise la radio sau televizor de autorităţi;
– dacă este necesară evacuarea, deplasaţi-vă imediat spre o zonă înaltă din apropiere, precizată de autorităţi; dacă aţi fost surprins de viitură, urcaţi-vă către părţile superioare ale locuinţei sau pe acoperiş, până la sosirea echipelor de salvare;
– în cazul în care consideraţi că mai aveţi timp, mutaţi obiectele importante la etaje superioare;
– decuplaţi întrerupătorul general de energie electrică. Deconectaţi aparatele electrice. Nu atingeţi echipamentele electrice dacă sunteţi ud ori staţi în apă;
– întrerupeţi instalaţiile de alimentare cu apă şi gaze;
– încuiaţi uşile casei şi protejaţi ferestrele pentru a nu fi sparte de vânt, curenţii de apă sau de obiectele duse de curenţii de apă;
– evacuaţi animalele şi bunurile de valoare în locuri de refugiu, dinainte stabilite.
Dacă trebuie să părăsiţi locuinţa, respectaţi pe cât posibil următoarele reguli:
– nu vă deplasaţi prin curenţi de apă: puteţi să vă pierdeţi echilibrul deplasându-vă prin curenţii de apă de circa 15 centimetri înălţime;
– nu vă deplasaţi cu autoturismul în zona inundată: în caz de inundaţie, la înălţimea de circa 20 centimetri apă, apa poate pătrunde în vehicul şi poate cauza pierderea controlului. La înălţimea de circa 40 centimetri apă, vehiculul pluteşte. La înălţimea de 60 centimetri, majoritatea vehiculelor sunt luate de apă.
Pe platforma Națională de Pregătire pentru Situații de Urgență FII PREGĂTIT pot fi consultate ghidurile special create pentru a afla cum vă puteți proteja în diverse situații de urgență, generate de fenomene meteo extreme.
FURTUNĂ: https://fiipregatit.ro/ghid/furtuna/
INUNDAȚII: https://fiipregatit.ro/ghid/ghid-inundatie/