Au făcut parte din cei Șaptezeci de Apostoli ai Mântuitorului. Despre ei aflăm din Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, unde acesta îi numește de un neam cu el (Romani 16;21).
Sfântul Apostol Iason a fost numit Episcop al orașului Tars de către Sfântul Apostol Pavel, în timp ce Sfântul Apostol Sosipatru a fost hirotonit Episcop în Iconium. Acești doi Apostoli au ajuns să predice cuvântul Evangheliei în Insula Corfu, unde au ridicat o biserică în cinstea Sfântului Arhidiacon Ştefan. Aflând de activitatea lor misionară, regele insulei i-a trimis în închisoare, unde au fost închiși împreună cu șapte tâlhari. Apostolii le-au propovăduit acestora învățătura lui Hristos și i-au adus la dreapta credință. Auzind despre schimbarea tâlharilor, regele a poruncit ca aceștia să fie omorați. În acest fel, cei șapte tâlhari au luat cununa muceniciei.
Când regele îi tortură pe Sfinții Apostoli Iason și Sosipatru, fiica lui, fecioara Cherchira, privea pătimirile lor. În acel moment s-a declarat și ea creștină. Regele a poruncit apoi ca ea să fie închisă în temniță. Văzând că fiica sa nu dorește să se lepede de credință în Hristos, regele a poruncit să se dea foc temniței în care era închisă. Printr-o minune dumnezeiască fecioară a rămas nevătămată. Văzând aceasta, regele a ordonat ca fiica lui să fie omorâtă de către arcași. La scurtă vreme însă, regele a murit, iar Sfinții Apostoli Iason și Sosipatru au rămas în viaţă.
Noul rege al insulei primind Sfântul Botez, a oprit persecuțiile împotriva creștinilor. Sfinții Apostoli Iason și Sosipatru au predicat Evanghelia și au păstorit Biserica din Insula Corfu până la sfârșitul vieții.
Despre deznădejde
O mare parte de oameni cad în deznădejde în privința mântuirii lor. Deznădejdea e un chip greșit de meditație asupra relelor făcute; chipul bun e, dimpotrivă, nădejdea. Răul, nimicul, păcatul, diavolul nu sunt subiecte sănătoase de gândire, căci îmbolnăvesc mintea prin asociație de idei. Pocăința trebuie să fie o înseninare din ce în ce mai mare a sufletului și a sănătății întregi.
Iată cum Sfântul Chiril al Ierusalimului ridica moralul credincioșilor, vorbind despre așteptarea răbdătoare a lui Dumnezeu după întoarcerea păcătosului.
„Și Manase a fost un om al fărădelegii; a tăiat cu ferăstrăul pe Isaia, s-a pângărit cu tot felul de slujiri idolești și a umplut Ierusalimul cu sânge nevinovat. Totuși, când a fost dus rob în Babilon, Manase a folosit încercarea nenorocirilor suferite spre a se vindeca prin pocăință. În adevăr Scriptura spune: «Manase s-a smerit înaintea lui Dumnezeu și s-a rugat, iar Domnul l-a ascultat și l-a adus înapoi în regatul său». «Dacă cel care a tăiat cu ferăstrăul pe profet s-a mântuit prin pocăință, oare tu, care n-ai făcut un păcat atât de mare, să nu te mântuiești?»
«Ce părere ai despre Nabucodonosor? N-ai auzit din Scripturi că era sângeros și sălbatec? N-ai auzit că a scos afară din morminte oasele împăraților? Că a dus în robie poporul iudeu? Că a scos ochii împăratului? Că a ars templul din temelie? Oare nu era vrednic de mii de ori de moarte? Ai văzut mărimea nelegiuirilor!? Vino acuma să vezi iubirea de oameni a lui Dumnezeu! Nabucodonosor s-a sălbătăcit, locuia în pustie; se biciuia ca să se mântuie. Mânca iarbă că boii».
«Și după trecerea acestei vremi, eu, Nabucodonosor, am ridicat ochii mei la cer, și mintea îmi veni din nou, și am binecuvântat pe Cel Prea înalt și Celui veșnic viu i-am adus laudă și preamărire».
«Cum oare? Pe Nabucodonosor, care a făcut atâtea fărădelegi, dar s-a mărturisit, l-a iertat și i-a dat împărăția, iar ție, care te pocăiești, nu-ţi dă iertare păcatelor și împărăția Cerurilor, dacă vei trăi în chip vrednic? Nimeni să nu piardă nădejdea mântuirii sale»” (Pr. Arsenie Boca)
– Preot Olivian SANDU
