A fost fiul lui Cleopa, fratele lui Iosif, logodnicul Maicii Domnului. Sfântul Simeon a făcut parte din cei Șaptezeci de Apostoli ai Mântuitorului. Acesta a predicat Evanghelia lui Hristos în Iudeea.
După moartea Sfântului Apostol Iacob, vărul său, Sfântul Apostol Simeon a fost numit Episcop al Ierusalimului, păstorind până la o vârstă înaintată. Potrivit istoricului Eusebiu acesta a fost al doilea Episcop al Ierusalimului. Atunci când a primit cununa muceniciei, în timpul împăratului Traian, Sfântul Apostol Simeon avea peste o sută de ani.
În jurul anului 106 a început prigoana declanșată de împăratul Traian, când, la ordinul consulului Attikus, au fost persecutați nu numai creștinii, ci și evreii. Tot atunci, câțiva eretici pe care îi combătuse în trecut, l-au denunțat romanilor pe Sfântul Ierarh Simeon, episcopul care timp de 26 (sau 23) de ani şi-a păstorit neîncetat turma. A fost supus la torturi de tot felul timp de mai multe zile, arătând atâta îndrăzneală, încât consulul și ceilalți se întrebau cum de acel bătrân în vârstă de 120 de ani putea să îndure astfel de chinuri. Cu toate acestea, l-au condamnat la moarte prin răstignire. Cu bucurie că urmează morții Domnului, Sfântul Simeon s-a învrednicit să primească în cer cununa de biruință a muceniciei.
Despre sfinți
„Domnul a dat sfinților Săi harul Lui și ei L-au iubit și s-au lipit de El până la capăt, fiindcă dulceața iubirii lui Dumnezeu nu te mai lasă să iubești lumea și frumusețea ei. Și dacă pe pământ e așa, cu cât mai mult sunt uniți prin iubire cu Domnul sfinții în cer.
Sfinții viază în altă lume și acolo, prin Duhul Sfânt, văd slava lui Dumnezeu și frumusețea feței Domnului. Dar în același Duh Sfânt ei văd viața și faptele noastre. Cunosc întristările noastre și aud rugăciunile noastre fierbinți. Cât au trăit pe pământ, au învățat de la Duhul Sfânt iubirea Lui Dumnezeu; iar cine are iubirea pe pământ, acela o ia cu el în viața veșnică, în împărăția cerurilor, unde iubirea crește și va fi desăvârșită. Și dacă aici iubirea nu poate uita pe fratele, cu cât mai mult nu ne uită pe noi sfinții și se roagă pentru noi.
Domnul a dat sfinților darul Duhului Sfânt și în Duhul Sfânt ei ne iubesc pe noi. Sufletele sfinților cunosc pe Domnul și bunătatea Lui față de om și de aceea duhul lor arde de iubire pentru norod. Când trăiau încă pe pământ, ei nu puteau auzi fără întristare de un om păcătos și în rugăciunile lor vărsau lacrimi pentru el.
Duhul Sfânt i-a ales să se roage pentru întreaga lume și le-a dat izvoare de lacrimi. Duhul Sfânt dă aleșilor Lui atât de multă iubire, că sufletele lor sunt ca înflăcărate de dorința ca toți oamenii să se mântuiască și să vadă slava Domnului.
Domnul le-a dat un atât de mare har, încât ei îmbrățișează prin iubire toată lumea. Ei văd și știu cât de neputincioși suntem din pricina întristărilor și necazurilor, cât a secat lăuntrul nostru, cât de mâhnite au ajuns sufletele noastre, și nu încetează să mijlocească pentru noi la
Dumnezeu.” (Sf. Siluan Athonitul)
– Preot Olivian SANDU
