Ada Macovei, inspector şcolar general, a făcut precizări în legătură cu planul de şcolarizare pentru anul şcolar viitor, la clasa a IX-a.
Este cunoscut faptul că au existat unităţi, respectiv Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” şi Liceul „Dr. Mihai Ciucă” Săveni, unde cadrele au contestat decizia conducerii inspectoratului şcolar de a modifica planul de şcolarizare. În cele din urmă, Ministerul Educaţiei a aprobat planul de şcolarizare în forma propusă de inspectoratul şcolar.
„În ceea ce priveşte clasele de tip liceal, ne apropiem de îndeplinirea indicatorilor pe care ni-i impune legislaţia în vigoare, CLDPS-ul şi politicile Ministerului Educaţiei, am mai crescut cu 3 procente pe filiera tehnică. Nu ne apropiem de ţinta de 60%, ci doar de cea de 50%, dar se fac eforturi în continuare pentru ca să oferim elevilor clasele pe care şi le doresc, acum, când trebuie să opteze pentru specializarea, domeniul sau profilul de liceu”, a declarat Ada Macovei.
La profilul teoretic, din estimările de la această dată vor fi cuprinşi 1774 de elevi în 68 de clase, pe profil tehnologic – 940 de elevi pe 39 de clase, cu 8 – 9 clase în plus, pe vocaţional 14 clase în loc de 12 pentru 946 de elevi, iar la învăţământul profesional 41 de clase în loc de 35.
„Avem o estimare la absolvenţii de clasa a VIII-a cu circa 600 de elevi mai mult decât în anul precedent. Este un an atipic, dar ne bucurăm că avem atât de mulţi copii care vor intra în clasa a IX-a şi le dorim succes la evaluările de până atunci”, a explicat inspectorul şcolar general.
Clase de ştiinţe sociale aprobate de ARACIP
Ada Macovei a reamintit că încă din luna octombrie a anului trecut le-a propus directorilor de şcoli să facă demersuri pentru noi profiluri sau specializări pentru clasele de liceu „la care elevii să poată veni conform dorinţelor şi profilului lor aptitudinal şi psihologic„. Oficialul a adăugat că au fost acele „discuţii interminabile pe clasele de matematică informatică, cu o pondere mai mare decât cele de ştiinţe sociale pe care copiii le-ar fi preferat în anumite şcoli„.
Urmare a hotărârii consiliului Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP), din 29 martie 2022, au fost acordate autorizaţii de funcţionare provizorii pentru patru unităţi de învăţâmânt, care au cerut autorizare pe profilul ştiinţe sociale. Este vorba despre câte o clasă de ştiinţe sociale, în premieră, la Liceul „Anastasie Başotă, la Liceul Tehnoligc Todireni, la Liceul Tehnologic Bucecea şi la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe” Botoşani.
La Liceul Tehnologic Bucecea a fost aprobată o clasă de mecanic agricol. „Vreau să felicit conducerile unităţilor de învăţământ pentru că s-au străduit, acesta este un dosar complicat şi sunt ferm convinsă că ei reprezintă un exemplu şi pentru celelalte unităţi de învăţământ, care ar trebuie să-şi păstreze elevii, să-şi păstreze personalitatea juridică şi în acelaşi timp să ofere elevilor o diversitate mai mare de opţiuni, astfel încă să reziste şi unitatea de învăţământ şi elevii să fie capabili să absolve şcoala”, a concluzionat Ada Macovei.
Au fost şi trei dosare respinse, însă conducerea inspectoratului speră că vor fi remediate deficienţele, iar ARACIP va da undă verde şi acelor solicitări.