Ion Pillat (n. 31 martie 1891 București– d. 17 aprilie 1945, București) a fost un eseist, tradiționalist, antologist, editor și publicist român, membru corespondent al Academiei Române).
Și-a petrecut copilăria la moșiile Florica pe Argeș, dar și la Miorcani, județul Botoșani.
În 1916 a editat volumul Plumb al lui George Bacovia și a preluat conducerea revistei Flacăra, împreună cu Adrian Maniu și Horia Furtună. A participat la Conferința de Pace de la Paris ca unul din secretarii lui Alexandru Vaida-Voievod, președintele delegației ardelene. În ziua semnării tratatului, a publicat într-o ediție restrânsă de lux, volumul Grădina dintre ziduri.
Activitate literară
În 1921 a apărut, sub îngrijirea sa, volumul Poezia toamnei, o antologie din versurile poeților români care au cântat toamna. În 1922, a scos, împreună cu poetul Tudor Arghezi, revista Cuget românesc, iar în anul următor a publicat volumul de versuri care l-a consacrat ca poet original și tradiționalist, Pe Argeș în sus, în care două poeme celebre conțin portretele bunicilor săi, Bunicul și Bunica.
A publicat Poeme într-un vers (1935), influențate de haiku și tehnica poemelor într-un vers din literatura chineză și din literatura japoneză. A primit în 1936 premiul național pentru literatură și a fost ales membru corespondent al Academiei Române.
Lirica sa de început a stat sub semnul parnasianismului și simbolismului, dar mai târziu, al tradiționalismului. Poetul a văzut în creația folclorică cea mai elocventă expresie a „sufletului românesc”. În consecință, a considerat că o demonstrație a specificului național al liricii noastre moderne nu poate porni decât de la o analiză a poeziei populare. Numeroase citate din poezia noastră populară dovedesc o bună cunoaștere a acesteia de către Ion Pillat.
Ion Pillat a teoretizat, în expresie poetică, necesitatea legăturii cu trecutul și cu oamenii pământului, cu tradiția. Nu este un trist adio, ci o tonică reîntâlnire în care fiecare protagonist își afirmă el însuși credința în virtuțile continuității în tradiție. În Biserica de altădată (1926) prinde viață, propriu-zis, programul tradiționalist.
Pe 17 aprilie 1945 a suferit o congestie cerebrală în plină stradă, a fost transportat acasă (pe actuala stradă Alexandru Philippide, la nr. 9) în stare de inconștiență, iar în jurul orei 22 a decedat.
