spot_img
vineri, aprilie 18, 2025
AcasăLocal BTRăzbunare cu foc urmată de o condamnare

Răzbunare cu foc urmată de o condamnare

Un bărbat din Dorohoi, care a incendiat stâna și locuința ciobanului la care lucrase, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru distrugere prin incendiere. Sentința a fost pronunțată marți, de Judecătoria Rădăuți (județul Suceava), însă nu este definitivă.

Constantin Nicolae Pașcanu a lucrat vara trecută ca zilier la o stână din județul Suceava și a considerat că nu a fost plătit cum se cuvine. De supărare, la începutul acestui an el a decis să se răzbune. Așa că el a mers în satul Voitinel, unde locuia ciobanul, și a incendiat adăpostul animalelor. Răzbunarea a avut loc în noaptea de 31 ianuarie spre 1 februarie, iar după ce a pus focul, dorohoianul a dispărut. Flăcările au fost observate târziu, iar focul s-a extins inclusiv la locuința ciobanului. Nimeni nu a fost rănit, însă ambele construcții au fost mistuite în incendiu. Pentru stingerea flăcărilor a fost nevoie și de intervenția pompierilor. La final, prejudiciul total a fost estimat la circa 80.000 de lei.

Pompierii și-au dat seama imediat că a fost o acțiune intenționată, iar cazul a fost preluat de polițiști. Anchetatorii au vizionat imaginile surprinse de mai multe camere de supraveghere și așa au ajuns la dorohoian. Arestat, bărbatul a rămas după gratii până marți, când instanța a dispus eliberarea lui.

 

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
23.9 ° C
23.9 °
22.8 °
38 %
8.5kmh
2 %
vin
24 °
S
18 °
D
22 °
lun
24 °
mar
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Avem de toate, suntem pregătiți, cum ar veni.

EDITORIAL

Știrea că Spitalul Județean este obligat să o despăgubească pe medicul ginecolog care a fost de gardă în noaptea decesului Alexandrei Ivanov ne demonstrează...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...