În editorialul precedent am scris câte ceva despre modul cum ai noștri reprezentanți reușesc să se umple de penibil atunci când trebuie să promoveze imaginea României în lume. Astăzi tot despre asta voi scrie, deoarece subiectul e mult prea consistent și merită atenția noastră. Pentru că de promovarea imaginii României în lume depind o mulțime de lucruri, nu doar turismul. Și în minte îmi vin două întâmplări cât se poate de grăitoare despre modul în care știm să ne promovăm ca țară.
Marți, la ceas de seară, eram în trecere pe pietonal. Și din difuzoare se revărsau acordurile melodiei „Say Something”. Mda, ceva bun să stârnească nostalgia și nu numai în cazul meu. Alături, un grup de tineri. „Auzi, Laurențiu Cazan, cu „Say Something”, de când nu am mai auzit-o!” „Da, faină melodie, faină rău de tot”.
M-am uitat la ei și mi-am dat seama că niciunul nu era născut pe vremea scandalului cu participarea României la primul ei Eurovision. S-a întâmplat prin 1993, când încă eram comuniști. Și acum suntem din anumite puncte de vedere, doar că nu recunoaștem. În 1993 etapa națională a scos-o câștigătoare pe Dida Drăgan, care s-a clasat pe ultimul loc la preselecția pentru țările baltice. Votul a fost măsluit și o perioadă nici nu s-a știut cine a prins locul doi. Secretomanie, taică…
De curiozitate, fără să căutați pe net, cine își mai aduce aminte cu ce melodie a atacat Dida Drăgan Eurosivionul? În timp ce „Say Something” este recunoscută de la primele note de unii care nici nu existau când a fost ascultată pentru prima dată, de melodia câștigătoare la preselecția națională Eurovision 1993 nu-și mai aduce aminte nimeni. Asta pentru că, în buna tradiție a concursurilor la români, au participat toți cei care au vrut, dar de câștigat a câștigat cine trebuie. Undeva, la nivel înalt, cineva a decis ce era de decis, deși era evident că „Say Somethig” avea mai multe șanse, drept dovadă încă mai rezistă. Puteam ieși în lume cu ceva bun, dar promotorii imaginii naționale au știut ei mai bine.
În 1994 România a înregistrat cea mai bună performanță la Campionatul Mondial de Fotbal. Nu o să vorbesc de croșeul mârlănesc prin care s-a făcut remarcat Lăcătuș și nici despre vopsitul în galben, deși tot despre imaginea României e vorba. Pe atunci internetul era încă chestie de SF și cei care doreau să afle informații despre țările participante aveau la dispoziție niște standuri puse la punct de organizatori, nu de participanții la campionat. Cei de la TVR s-au dus să vadă cum e promovată România și și-au pus mâinile în cap. Aveau și de ce. La capitolul limbă oficială era trecută și maghiara. Și multe alte date erau tot despre unguri. S-au revoltat teveriștii, apoi și-au vărsat frustrarea pe fata care era la stand, o frumusețe americană blondă ce probabil habar nu avea unde e România pe hartă. Și asta i-a durut pe românași, care au făcut scandal. Cum, domnule, să scrii așa ceva despre România? Cine v-a dat datele astea? Cum ați îndrăznit? Chiar nu știți că limba oficială e doar româna? Au protestat și oficial.
Oficialii americani au oferit un răspuns la care trebuia să ne topim de jenă. Pentru a evita tocmai situații de genul celei descrise mai sus, responsabilii cu prezentarea țărilor participante la CM au cerut date de la ambasade. Numai că ai noștri, ca brazii, au tot amânat momentul. Americanii au insistat fără prea mult succes și atunci au intrat pe fir cei de la Ambasada Ungariei. Hai că vă ajutăm noi. Și asta au făcut. Iar ai noștri, în loc să-și asume dezastrul, au dat vina pe americani. Cum să nu știi ce e de știut despre România, cea mai frumoasă, cea mai bogată țară? Trebuiau să știe…
Uite că nu au știut. Și vina e doar la cei care se ocupă de promovarea României, nu e cazul să arătăm cu degetul spre cei care vor să ne distrugă pentru că le e ciudă pe cât de grozavi suntem. În trei decenii de democrație n-am progresat câtuși de puțin. Tot bătuți în cap am rămas, cu consecințele de rigoare. Iar imaginea României arată cum arată.
