La data de 20 aprilie au fost puse în executare cinci mandate de percheziție domiciliară, în comuna Coșula, la persoanele bănuite că ar fi bătut cu bestialitate pe un agent de pază, prilej cu care au fost identificate și ridicate mai multe bunuri care prezintă interes în cauză.
De asemenea, în urma activităților desfășurate și a probatoriului administrat au fost conduși la sediul poliției patru bărbați, cu vârstele cuprinse între 42 și 21 de ani, ulterior, față de aceștia fiind luată măsura reținerii pentru 24 de ore.
„Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă de omor, de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani”, a declarat agent principal Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoșani.
Bătut cu bâte și topoare pentru că nu a lăsat un client băut să intre în club
La data de 17 aprilie 2022, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat a fost agresat. Din cercetări, a reieșit faptul că un bărbat, în vârstă de 45 de ani, care asigura paza bunurilor și efectua controlul la punctul de acces în interiorul unui club, ar fi fost agresat de mai multe persoane, pe fondul unui conflict izbucnit ca urmare a faptului că nu ar fi permis accesul în local unor tineri.
În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe. Ulterior, ca urmare a rezultatelor expertizei medico-legale, cauza a fost declinată către Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, schimbându-se încadrarea juridică a faptei în tentativă de omor.