La 51 de zile de la declanșarea conflictului militar din Ucraina, cetățenii acestui stat continuă să fugă din țară de sub ploaia de bombe. Potrivit unui comunicat de presă transmis astăzi de Instituția Prefectului, în ultimele 24 ore, prin Punctele de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut și Stânca au intrat în țară 87 de refugiați ucraineni. „La ora 8, erau cazați în spațiile de cazare temporară puse la dispoziție de către autoritățile din Botoșani, 85 de cetățeni. Toate instituțiile implicate în gestionarea acestei situații sunt în legătură permanentă și desfășoară activități în mod integrat pentru ca persoanele care se refugiază din fața războiului să treacă mai ușor prin aceste momente. Situația este în dinamică, datele cu privire la locurile de cazare modificându-se continuu”, se mai arată în informarea transmisă de Instituția Prefectului.
Potrivit acelorași surse, angajații Ministerului Afacerilor Interne, pompieri, polițiști de frontieră, jandarmi, polițiști, lucrători vamali, medici veterinari, reprezentanți ai Instituției Prefectului, Direcției de Sănătate Publică și Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor sunt la datorie 24/7 și lucrează în sistem integrat alături de autoritățile locale, societatea civilă și mediul privat din județul Botoșani pentru a veni în sprijinul tuturor persoanelor care sosesc din zona de conflict și au nevoie de ajutor. Astfel, cetățenii ucraineni care intră în România prin Punctele de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut și Stânca beneficiază de apă, alimente, asistență medicală și pot obține informații legate de problemele cu care se confruntă.
La nivelul județului Botoșani există un centru integrat dedicat sprijinirii refugiaților din Ucraina care funcționează 24/7. Aici sunt centralizate toate ofertele de cazare și tot de la nivelul acestui centru se distribuie cazări pentru refugiați și se actualizează permanent lista cu locurile disponibile la nivelul județului Botoșani. Tot de aici se pot obține și informații utile cetățenilor ucraineni care se află pe raza județului Botoșani – unde se pot adresa în caz de probleme medicale sau în cazul în care au nevoie de ajutorul unor instituții ale statului român, dar și ce reguli trebuie respectate la locurile de cazare sau în taberele pentru refugiați. Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției oferă informații inclusiv persoanelor care doresc să vină în ajutorul refugiaților cu bunuri sau servicii. Următoarele numere de telefon pot fi apelate non-stop 0756.13.13.98, 0756.19.27.37, 0756.05.55.91.
Războiul a fost declanșat pe 24 februarie a.c., când trupele militare ale Federației Ruse au invadat Ucraina și au atacat mai multe orașe, inclusiv Kiev, capitala țării. Mai multe orașe de pe frontiera de nord, est sau sud au fost distruse de bombardamentele rușilor, iar aproape 2.000 de civili au fost uciși în urma atacurilor sângeroase. Încercând să-și salveze viețile, zeci de mii de ucraineni s-au refugiat în județul Botoșani de la izbucnirea conflictului, însă mulți dintre ei au plecat spre alte orașe din țară sau spre alte state din vestul Europei.