spot_img
vineri, noiembrie 22, 2024
HomePrima PaginăVene tăiate în toaleta şcolii

Vene tăiate în toaleta şcolii

Învăţământul botoşănean pare să fi intrat într-o perioadă nefastă. În urmă cu aproximativ două săptămâni, o elevă de clasa a VII-a de la Şcoala Broscăuți și-a tăiat venele chiar în unitatea de învăţământ. În timpul unei ore, ea a cerut voie de la profesor să meargă la baie şi acolo şi-a pus în aplicare acest plan sinistru. Se pare că totul a plecat de la unele neînţelegeri avute cu părinţii. Copila a fost găsită, i s-a acordat primul ajutor de către personalul din şcoală, după care au fost anunţaţi părinţii. Din fericire, au fost doar răni superficiale, dar rămân de analizat cauzele care au adus-o pe această copilă în situaţia de a dori să-şi facă rău.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Acest caz vine „la pachet” cu altele la fel de grave, care au ajuns în atenţia întregii ţări. Elevul de la liceul din Flămânzi incendiat la şcoală şi profesorii care şi-au încălcat grav normele de conduită profesională aruncă o pată neagră peste activitatea din sistem. Toate aceste probleme arată pe de o parte cât de vulnerabili sunt elevii în faţa problemelor de orice natură şi cât de important este ca toţi angajaţii din sistemul educaţional să fie foarte atenţi la tot ceea ce se întâmplă cu copiii.

Copii abuzaţi sexual de dascăli 

Instituţiile de învăţământ botoşănene nu sunt străine nici de cazuri de abuz sexual în care victime sunt elevii, un profesor fiind anchetat şi arestat după ce ar fi încercat să corupă un băiat, iar altul este condamnat în primă instanţă după ce a violat o elevă de 15 ani, în urmă cu trei ani. 

Cel mai grav este că, aşa cum s-a întâmplat în cazul abuzului sexual de la Ştefăneşti, unde un profesor ar fi încercat să corupă un elev, copilul care a reclamat că profesorul agricultură îl hărţuia a ajuns să fie victimă a doua oară, fiind marginalizat de profesori şi colegi şi nu mai voia să meargă la şcoală.

Familia copilului abuzat nu înţelege cum de s-au coalizat cei din jur împotriva lor, când acuzaţiile sunt atât de grave, iar alţi minori pot ajunge la rândul lor victime, iar conducerea şcolii pare să-l trateze ca victimă pe profesor, nu pe elev.

Tot mai multe cazuri de violenţă

Mai mult, în ciuda măsurilor anunţate de școli, Inspectoratul Școlar, dar și de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ), prin intermediul Biroului de Siguranță Școlară, numărul infracțiunilor comise în unitățile de învățământ continuă să crească. Astfel, potrivit unei analize făcute de reprezentanții IPJ Botoșani, în semestrul I al anului școlar 2021-2022 au fost înregistrate 35 infracțiuni sesizate, în comparație cu semestrul I al anului școlar 2020-2021 când au fost contabilizate 10 fapte de natură penală.

Reprezentanții IPJ spun că ponderea o reprezintă infracțiunile contra integrității corporale sau a sănătății. Astfel, în semestrul I al anului școlar 2021-2022, au fost înregistrate 25 de fapte de lovire, şapte furturi, o amenințare, o faptă privind portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase și o faptă de violarea sediului profesional. Polițiștii spun că majoritatea victimelor au fost din rândul elevilor – 39 – însă a existat şi o victimă cadru didactic. În schimb, în ce privește autorii infracțiunilor, în 35 de cazuri aceștia au fost tot elevi, dar a fost înregistrat și un caz în care autorul a fost din rândul aparținătorilor.

Directori chemaţi la raport

După aceste cazuri, directorii de şcoli au avut ieri şedinţă cu conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean. Aşa după cum a anunţat Ada Macovei, inspector şcolar general, la această dată sunt înregistrate multe infracțiuni cu violență și referitoare la abuzuri sexuale. „Avem un cadru didactic condamnat la prima instanță cu șapte ani cu executare pentru viol, un cadru didactic aflat în momentul de față în arest și încă unul cercetat pentru asemenea infracțiuni care dorește să se întoarcă la școală, pentru că are cazierul curat și încă este în cercetare. Lucrurile acestea trebuie gestionate foarte atent de fiecare dintre noi, mai ales de fiecare dintre voi care sunteți directori și angajatori. Nu vreau să detaliez foarte mult fișa postului și să vă spun că sunteți și ordonatori de credite, angajatori și că aveți multe alte atribuții și cu consecințe nu doar administrative, ci și legale”, le-a spus Ada Macovei directorilor.

„Avem datoria să ne ocupăm de copii”

Referindu-se la cazul de la Broscăuţi, Ada Macovei a arătat că este foarte important ca toate cadrele didactice să fie foarte atente la comportamentul copiilor, pentru a putea interveni atunci când ei au nevoie de ajutor, chiar dacă nu solicită acest lucru.

„Avem datoria să ne ocupăm de copii și să vedem ce se întâmplă cu ei. Să ne uităm cu atenție la fiecare dintre copiii pe care îi avem în fața noastră și să vedem ce li se întâmplă. Ca să nu ne mai trezim că pleacă un copil din oră și se duce la baie și își taie venele. Și nu a văzut nimeni nimic, nu a observat nimeni toată ziua că se întâmplă ceva cu copilul acesta, dintr-o armată de profesori și de personal al școlii nimeni nu vede nimic”, a precizat Ada Macovei.

„Va trebui să luăm măsuri”

Inspectorul şcolar general a amintit că în şcoli există comisii de etică, anti violenţă, anti bullying, structuri care trebuie să-şi facă treaba. Totodată, directorilor de şcoli li s-a transmis să facă ceea ce trebuie „pentru ca şcoala să fie şcoală”. „Este ultima dată când vă rog, după care, aşa cum în mai puţin de trei luni trei directori au renunţat la mandatul obţinut prin concurs, va trebui să luăm măsuri. Pentru că legea prevede că suntem responsabili cu toţii când se întâmplă lucrurile acestea în şcoli şi noi nu ştim, nu am văzut, nu am auzit, nu am fost acolo”, a precizat Ada Macovei.

Potrivit inspectorului şcolar general, sunt probleme în şcoli pentru că unii directori nu-şi fac asistenţele la ore, nu sunt prezenţi în instituţia pe care o conduc de la prima până la ultima oră, fiind deficitară şi comunicarea cu persoanele care doresc să depună o sesizare. În condiţiile în care nu sunt ascultate de către conducerile de şcoli sau li se recomandă să meargă în altă parte, unele persoane se prezintă la inspectoratul şcolar, la Poliţie sau la Parchet.

Avertisment şi de la prim-procuror

La şedinţa de ieri au participat prim-procurorul Valeriu Chihaia din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul din Botoșani, comisarul șef Cristinel Hrițcu din cadrul Direcției Generale de Anticorupție (DGA) și Geanina Grădinaru, comisar şef în cadrul Biroului de Siguranță Școlară al IPJ. Oficialii le-au vorbit directorilor despre problemele din şcoli, prevederile legale şi obligaţiile pe care le au în calitate de şefi de instituţii.

Valeriu Chihaia a arătat că directorii de şcoli au un rol foarte important, în condiţiile în care aceştia prezidează consiliile de administraţie şi consiliile profesorale.

 

 

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
ninsoare ușoară
1.1 ° C
1.6 °
-0 °
71 %
0.9kmh
100 %
vin
3 °
sâm
1 °
Dum
1 °
lun
4 °
mar
3 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Multă lume încă nu s-a hotărât cu cine votează. O fi din cauza ofertei bogate.

EDITORIAL

Cu stupoare constatăm în aceste zile că în mizerabila „Ciorbă” (am făcut referire la Vladimir Ciorbă, soțul pesedistei Laura Vicol, unul din creierele acestei...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...