A trăit în vremea domniei împăratului Diocleţian, fiind preot în cetatea Laodiceea. Artemon a slujit Biserica lui Hristos ca citeț timp de 16 ani, ca diacon timp de 28 de ani, iar ca preot 33 de ani.
Atunci când s-a pornit persecuția împotriva creștinilor, Artemon era înaintat în vârstă. Acesta fiind prins a fost dus la templul lui Esculap, pentru a jertfi idolului. Vrăjitorii ce se aflau în templu au eliberat mulți șerpi veninoși pentru a-l ucide pe Artemon. Însă acesta s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci şi a suflat asupra șerpilor, omorându-i pe toți. Văzând această minune, Vitalis, mai marele vrăjitorilor, a îngenuncheat înaintea lui Artemon şi a strigat: „Mare este Dumnezeul Creștinilor!”
Sfântul Artemon l-a botezat apoi pe acesta, împreună cu mai mulți păgâni. Mulți din cei botezați au fost hirotoniți diaconi și preoți, iar Vitalis a devenit Episcopul Palestinei.
Dar încercările aveau să continue pentru bătrânul Artemon. Judecătorul Patricius a pregătit o groapă cu păcură încinsă, în care plănuia să-l arunce pe robul lui Dumnezeu. Mergând călare până la gura cazanului ca să vadă dacă într-adevăr cazanul fierbea, doi îngeri în formă de vultur l-au ridicat pe păgân și l-au aruncat în smoala fiartă, astfel că nu a mai rămas nici urmă de os din el.
La văzul minunii, toți au fugit, în afară de Sf. Artemon care l-a binecuvântat și slăvit pe Dumnezeu. Când sfântul a terminat rugăciunea, din pământ a izvorât un firicel de apă. Sf. Artemon a botezat pe preotul păgân Vitalius și pe mulți alți păgâni care au ajuns să creadă în Hristos. Prin rânduiala dumnezeiască, judecătorul însuși și-a pierdut viața în acea groapă.
După aceste întâmplări, Sfântul Artemon a trăit liber încă o vreme. Continuând persecuțiile împotriva creștinilor, Sfântul Artemon a fost prins şi omorât prin decapitare, în anul 303.
În pelerinaj
Un turist bătu odată la poarta unei mănăstiri pentru a înnopta acolo. Fiind uimit de dotarea sărăcăcioasă a camerelor, turistul îi întrebă pe călugări: „Dumneavoastră unde aveți mobilierul?” Călugării îi răspund la fel printr-o întrebare: „Dar al dumneavoastră unde este?” „Al meu? Eu sunt aici doar ca turist!”, răspunse turistul. „Şi noi suntem tocmai la fel!”, răspunseră călugării.
Cel mai mare peşte
Un băiețel, fiu de pescar, se așeză la umbra unei sălcii şi-şi aruncă undiţa în râu.
„De-ar trage un peşte mare!”, spuse el.
Numaidecât prinse o știucă puternică şi o trase din toate puterile. Dar marele peşte se zbătu așa de puternic, că-l trase şi pe băiețel în râu. Tatăl său, care era în apropiere şi-şi întindea plasa să se usuce, sări în apă şi-l scoase din marea primejdie. Apoi îi spuse fiului său: „Vezi tu, nu este bine întotdeauna să se împlinească dorințele noastre”.
– Preot Sandu OLIVIAN
