Doi asistenţi medicali angajaţi la centrul de vaccinare împotriva COVID-19 din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă (SVSU) Bistriţa, au fost reţinuţi pentru 24 de ore sub acuzaţia că ar fi primit mită pentru a vaccina fictiv anumite persoane şi a le obţine certificate de vaccinare valabile, potrivit Agerpres.
Unul dintre asistenţii medicali a fost prins în flagrant delict vineri, după ce ar fi primit bani de la un pacient în schimbul simulării actului de vaccinare.
Potrivit sursei citate, în aceeaşi zi, ofiţerii de poliţie din cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie Bistriţa-Năsăud, împreună cu lucrătorii de poliţie judiciară de la Direcţia Generală Anticorupţie – Structura Centrală, serviciile judeţene anticorupţie din judeţele Mureş, Cluj, Maramureş, Sălaj şi Harghita, precum şi cu sprijinul de specialitate al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bistriţa-Năsăud, au pus în executare 10 mandate de percheziţie, dintre care 9 la domiciliile unor persoane şi unul la centrul de vaccinare al SVSU Bistriţa.
Anchetatorii susţin că, în activitatea infracţională derulată, cele două cadre medicale au fost ajutate de intermediari, care se ocupau de racolarea persoanelor interesate de obţinerea de adeverinţe de vaccinare fără a se imuniza efectiv, de colectarea sumelor de bani cu titlu de mită de la beneficiari, precum şi de remiterea ulterioară a banilor către acestea, potrivit sursei citate.