Un abator din județul Botoșani a fost amendat de comisarii Gărzii de Mediu Botoșani în urma unor verificări.
Potrivit reprezentanților Gărzii de Mediu, în urma verificării obiectivului “Abator, Fabrică preparate din carne” comisarii de mediu au constatat că operatorul economic încalcă prevederile legale privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de neutralizare a subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman.
Astfel, pentru că a abandonat resturile de animale în locuri neautorizate, abatorul a fost amendat cu 4.000 lei, care este sancțiunea maximă prevăzută de legislație. „S-au stabilit în sarcina operatorului economic salubrizarea amplasamentul și s-a interzis începând cu data de 07.04.2022 abandonarea și incendierea deșeurilor rezultate din activitate în afara spatiilor neautorizate”, a precizat Cristina Kashyap, comisarul şef Gărzii de Mediu Botoşani.