Acum mai bine de treizeci de ani flacăra speranței a început să ardă și pe coclaurile mioritice. În sfârșit, liberi! Putem să spunem și să scriem ce gândim, putem arăta cu degetul spre autorități și să le cerem socoteală.
Evident, nimeni nu s-a așteptat să ne debarasăm de apucăturile comuniste peste noapte. Nu ne-am culcat comuniști în noaptea de Revelion și ne-am trezit democrați la început de an. Însă au trecut mai bine de trei decenii și, s-avem iertare, nu ne putem lăuda cu cine știe ce progrese, ba dimpotrivă, din anumite puncte de vedere stăm mai rău decât pe timpul Odiosului Împușcat. Și am fi stat chiar mai rău dacă n-am fi fost admiși în Uniunea Europeană.
Mda, să ne imaginăm care ar fi fost soarta Emiliei Șercan după investigația ce a scos la iveală faptul că Nicolae Ciucă a folosit metoda doctorală Copy-Paste în realizarea tezei de doctorat. Și așa îi este foarte greu, dar să ne imaginăm ce i se putea întâmpla într-o România complet decuplată de la realitățile și instituțiile europene, o România luată pe persoană fizică de către adunătura de tâlhari care ne păstorește doar spre propria parvenire. Foarte probabil nici n-ar fi apucat să dezvăluie mare lucru deoarece ziarele s-ar fi aflat sub controlul total al șmecherilor din fruntea țării, iar cenzura ar fi fost la ea acasă. De asta cer unii dintre aleși să ieșim grabnic din Uniune și să ne vedem de patriotismul nostru verde.
Din fericire, nu suntem de capul nostru, astfel că Emilia Șercan n-a fost arestată și eventual condamnată pentru un motiv închipuit, așa cum se întâmpla în vremurile când să fii șef însemna să ai parte doare de laude, nu și de critici. Însă nu-i este ușor, așa cum spuneam. La scurtă vreme după ce a dat în vileag plagiatul lui Ciucă, împotriva jurnalistei a început o adevărată campanie de kompromat. Una la care instituțiile statului contribuie din plin. Să ne gândim doar că o captură de ecran pe care jurnalista a predat-o la poliție ca probă în dosar a fost publicată la scurt timp pe un site destinat adulților.
Nu e prima dată când Emilia Șercan culege „roadele” muncii sale. După ce a dezvăluit mânăriile de la Academia de Poliție, a avut parte de amenințări și șicanări. Și acestea la ordinul unor șefi de instituție care ar trebui să combată tocmai astfel de practici. Ce pretenții să ai de la viitorii Garcea dacă șefii lor pun la cale veritabile acțiuni mafiote?
După ce l-a dat în gât pe Ciucă, cu doctoratul lui cu tot, a început campania de defăimare și intimidare. Prima acțiune a avut loc chiar a doua zi după ce plagiatul a fost dat în vileag. Mesaje de amenințare… E la mintea cocoșului că un om de pe stradă nu se apucă să amenințe pe cineva pentru că i-a făcut ceva greutăți premierului; la noi încă nu s-a atins acest grad de fanatism și partizanat politic. Omul de rând e blazat; simte rău la stomac când vine vorba de nemernicii din politică. Iar toate indiciile duc către instituții ale statului și angajații lor. De pildă, Benone Matei, șeful Poliției Române, i-a prezentat jurnalistei o pretinsă anchetă privitoare la modul în care captura de ecran de pe telefonul acesteia a ajuns pe internet, deși era probă în dosar. Practic, doar subordonații lui Benone și Bode aveau acces la dosar. Și e de presupus că au acționat la ordin, nu au făcut de capul lor.
Într-o țară civilizată, numitul Ciucă dădea acum cu subsemnatul în fața procurorilor. La noi e doar unul dintre impostorii care se îngrijesc să ne fie bine. Instituțiile l-ar fi anchetat pe el, nu pe jurnaliștii care scriu despre mânăriile guvernamentale. E drept, după ce au apărut dezvăluirile de presă oficialii MAI au spus că vor face tot posibilul să identifice vinovații, dar asta e doar declarație, nu presupune mare implicare. „Nu voi tolera niciodată astfel de încercări de intimidare la adresa jurnaliștilor. Libertatea de exprimare este garanția funcționării unei democrații” – Ciucă dixit. Cu toate acestea, s-a întâmplat și se întâmplă. Și nicio demisie, nicio demitere…