Inspectoratul Școlar Județean, în colaborare cu Asociația „Scut Botoșănean”, condusă de Bogdan Cărăușu, Ocolul Silvic “Mihai Eminescu” – inginer Cristian Mititelu și Cornisa Aquapark & Sports, condusă de Eugen Ţurcanu, a desfășurat cea mai mare campanie de împădurire, în cadrul Proiectului Județean intitulat „Tinerii sădesc viitorul!”. La această campanie au participat aproximativ 1000 de elevi, directori și cadre didactice din 20 de instituții de învățământ partenere, împreună cu 20 de inspectori școlari.
La acțiune au participat și reprezentanți ai Prefecturii Botoşani, însoţiţi de prefectul Sorin Cornilă.
„Pe versanții erodați din Complexul Cornișa, participanții au plantat 5000 de puieți: 2200 de ulmi de Turkestan, 2000 de salcâmi, 300 de corcoduși, 500 puieți de sălcioară”, a declarat Ada Macovei, inspector şcolar general.
Potrivit oficialului, cele 20 de unități de învățământ participante la Proiectul Județean sunt: Colegiul Economic “Octav Onicescu”, Colegiul Național “A. T. Laurian”, Colegiul Tehnic “Gheorghe Asachi”, Liceul “Alexandru cel Bun”, Liceul cu Program Sportiv, Liceul “Dimitrie Negreanu”, Liceul Tehnologic “Elie Radu”, Liceul Tehnologic “Petru Rareş”, Liceul Teoretic “Grigore Antipa”, Seminarul Teologic Liceal Ortodox “Sf. Gheorghe”, Liceul Tehnologic Cotușca, Liceul “Dimitrie Cantemir” Darabani, Colegiul Naţional “Grigore Ghica” Dorohoi, Seminarul Teologic Liceal Ortodox “Sf. Ioan Iacob” Dorohoi, Liceul Tehnologic Plopenii Mari, Liceul Teoretic “Anastasie Başotă” Pomârla, Liceul Teoretic “Dr. Mihai Ciucă” Săveni, Liceul Tehnologic “Al. Vlahuță” Șendriceni, Liceul “Demostene Botez” Trușesti, Liceul Tehnologic “Stefan cel Mare și Sfânt” Vorona.
„Toți participanții au demonstrat încă o dată că iubesc natura și sunt dornici să se implice în acțiuni de protecție a mediului, mulți dintre ei fiind deja buni practicieni. Vă felicit și vă mulțumesc pentru implicare! Mulțumim întregului colectiv al DSPSA, pentru îndrumare și sprijin! Cea mai mare campanie de împădurire de până acum din Botoșani a fost un succes, datorită fiecăruia dintre cei prezenți!”, a concluzionat Ada Macovei.