spot_img
sâmbătă, noiembrie 23, 2024
HomeLocal BTBotoşăneancă scăpată de puşcărie în al 12-lea ceas

Botoşăneancă scăpată de puşcărie în al 12-lea ceas

O botoșăneancă stabilită de mai bine de un deceniu în Italia a fost la un pas să ajungă în pușcărie. În urmă cu doi ani, femeia a descoperit cu stupoare că a fost condamnată în lipsă la închisoare cu executare. Ba mai mult, pe numele ei era emis deja un mandat de executare a pedepsei, iar dacă ar fi revenit în țară, ea risca să fie încarcerată. Situația a fost îndreptată abia miercuri, pe 23 martie a.c., după ce femeia a cerut redeschiderea procesului penal la judecarea în lipsă. Astfel, printr-o decizie definitivă a Curții de Apel Suceava, judecătorii au dispus anularea tuturor documentelor în baza cărora femeia a fost trimisă la pușcărie.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Povestea își are începutul în 2003, când botoșăneanca L.G., s-a căsătorit și a adus pe lume un copil, după care în 2011 a divorțat, copilul fiind încredințat fostului soț, ea fiind obligată să plătească o pensie lunară. Din 2008, femeia s-a stabilit în Italia și a revenit în țară doar pentru divorț. O perioadă ea a plătit 1,200 de euro pentru copil, după care a mai trimis sporadic bani, mai ales că născuse și al doilea copil, iar serviciul pe care îl avea, chiar dacă era stabil, nu îi aducea bani prea mulți. Doar că fostul soț a făcut plângere împotriva ei, acuzând-o de abandon de familie. A urmat o anchetă penală, femeia fiind contactată telefonic de polițiști. Atunci i s-a explicat cum stau lucrurile, însă botoșăneanca a susținut că nu știe când va reveni în țară pentru clarificarea situației.

Condamnare pentru neplata pensiei alimentare

Ulterior, femeia a fost trimisă în judecată și condamnată în lipsă la 6 luni de închisoare cu executare, motivul fiind neachitarea pensiei alimentare pentru copil. Sentința a fost pronunțată în septembrie 2018 și, întrucât L.G. nu a formulat apel, hotărârea a rămas definitivă. Ba mai mult, judecătorii au emis pe numele ei și mandatul de executare a pedepsei. Cum era vorba de o condamnare de 6 luni de închisoare, polițiștii nu au avut cum să o dea în urmărire internațională, mandatele europene și cele internaționale putând fi emise doar pentru pedepse de cel puțin un an de închisoare.

Norocul femeii a fost că în 2019 a aflat despre sentința cu pricina și a deschis o acțiune la Judecătoria Botoșani, prin intermediul unui avocat, solicitând redeschiderea dosarului penal la judecarea în lipsă. Cum au fost descoperite o serie de vicii – faptul că nu a fost citată la domiciliul din Italia, dar și faptul că plângerea formulată împotriva ei nu a fost depusă în termenul legal – judecătorii i-au dat câștig de cauză. Doar că toate actele care o trimiteau în spatele gratiilor au fost anulate definitiv abia miercuri, pe 23 martie a.c., după ce inclusiv copilul a depus o cerere la instanță că renunță la acțiunea deschisă în numele lui de tată. Prin urmare, femeia ar putea reveni acum în țară, fără să mai existe riscul că va fi încarcerată.

 

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer fragmentat
-0 ° C
-0 °
-1.1 °
83 %
2.7kmh
75 %
sâm
1 °
Dum
1 °
lun
4 °
mar
3 °
mie
4 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Multă lume încă nu s-a hotărât cu cine votează. O fi din cauza ofertei bogate.

EDITORIAL

Cu stupoare constatăm în aceste zile că în mizerabila „Ciorbă” (am făcut referire la Vladimir Ciorbă, soțul pesedistei Laura Vicol, unul din creierele acestei...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...