Aproape că nu există aşezare urbană veche a Ţării Moldovei care să nu aibă un atribut prin care se individualizează faţă de celelalte oraşe; Baia şi Siret, foste capitale ale statului moldovenesc în vremurile de la începuturile acestuia, ultimul dintre oraşe adăpostind vremelnic şi o episcopie catolică, Suceava şi Iaşi, cetăţi de scaun pentru cele mai lungi perioade din istoria medievală a Moldovei, Hârlău, de asemenea reşedinţă a cetăţii de scaun pentru o scurtă perioadă de timp, cea a ultimei domnii a lui Radu Mihnea, dar şi locul în care, mai bine de 50 de ani, începând din 12 iulie 1499, s-au încheiat sau iniţiat importante tratate moldo-polone, Dorohoi şi Bârlad, reşedinţe ale marilor vornici ai Ţării de Sus, respectiv Ţării de Jos a Moldovei, Roman, Rădăuţi şi Huşi, sedii de episcopii ortodoxe, Cotnari,locul în care rezida marele paharnic etc. Între aceste oraşe cu statut special se află şi târgul Botoşanilor, care pentru faptul că de la un moment dat a fost dat ca apanaj doamnelor Ţării, împreună cu ocolul aferent, mai este cunoscut în literatura de specialitate şi sub numele de târg al Doamnei. Incluşi la un moment dat în ţinutul Hârlăului, Botoşanii datorează situaţia lor aparte unui întreg complex de factori, dintre care cel mai important este cel geografic. Particularităţile de climă şi relief din regiunea care, natural, gravita în jurul Botoşanilor, au favorizat evoluţia demografică şi economică a aşezării, punându-i la îndemână resurse variate ( pământuri fertile, păşuni bogate, păduri întinse, iazuri numeroase etc.) şi oferind şi necesarul adăpost în faţa nu puţinelor atacuri duşmane. Beneficiind de privilegiul situării la interferența a două regiuni geografice, Podişul Sucevei şi Câmpia Jijiei şi la răspântia celor mai importante drumuri comerciale care legau nordul şi centrul Europei de regiunile de la Dunăre şi Marea Neagră, Botoşanii au devenit unul dintre cele mai însemnate târguri medievale moldoveneşti, aici desfăşurându-se pentru o perioadă cel mai mare iarmaroc de vite din această parte a Europei. Numele oraşului ne arată originea transilvană a întemeietorului său, învăluit în nimb de legendă şi sortit, în ciuda destinului ulterior al aşezării, să rămână cvasinecunoscut. „Descălecarea” localităţii cu acest nume de către unul sau mai mulţi transilvăneni nu trebuie să mire, în condiţiile în care legăturile dintre comunităţile româneşti situate de o parte şi de alta a Carpaţilor Orientali erau anterioare întemeierii statului moldovenesc, iar dezvoltarea economică şi organizarea social-politică a acestor comunităţi se situau la un nivel suficient de apropiat pentru a le face compatibile. O contribuţie hotărâtoare la conturarea destinului de târg al Botoşanilor au avut-o armenii, cei care prin prezenţa şi activitatea lor au catalizat evoluţia economică, dinamizând schimburile şi dând un ritm alert dezvoltării aşezării. Chiar dacă nici un izvor istoric nu îi atestă explicit în Moldova înainte de momentul întemeierii statului, prezenţa comercianţilor şi meseriaşilor armeni aici, într-un număr mai mic, trebuie admisă şi înainte de jumătatea secolului al XIV-lea. Venirea în număr mare a armenilor la Botoşani, aşa după cum am arătat şi în primul capitol, a putut avea loc între 1408-1418, tot atunci aşezarea dobândind aşezarea şi privilegiul de târg de la domnul Alexandru cel Bun. Probabil tot Alexandru cel Bun a ridicat în apropierea Botoşanilor, la Popăuţi, curţi domneşti şi capelă pentru acestea, refăcute mai târziu de către Ştefan cel Mare, celor doi datorându-li-se şi constituirea şi consolidarea ocolului târgului. Se puneau astfel bazele unei prosperităţi viitoare şi ale unei organizări politico-administrative ce va rămâne, în linii mari, neschimbată, până pe la jumătatea secolului al XVIII-lea.
Prof. dr. Daniel BOTEZATU
