spot_img
joi, aprilie 17, 2025
AcasăLocal BTAccident între doi începători (video)

Accident între doi începători (video)

Un eveniment rutier a avut loc, miercuri după-amiază, într-o intersecție aglomerată a orașului.

Ambii șoferi implicați în accident sunt începători, dar din fericire, impactul s-a soldat doar cu avarii.

Accidentul a avut loc la intersecția Bulevardului Mihai Eminescu cu Strada Mihail Kogălniceanu. Din cauza traficului intens de pe Bulevard, de multe ori șoferii de pe drumul secundar forțează pătrunderea pe artera principală. Așa s-a întâmplat și de această dată, când șoferul începător al unui Mercedes cu numere roșii, aflat pe Mihail Kogălniceanu, a încercat să pătrundă în intersecție. Acesta nu a acordat însă prioritate de trecere unui autoturism marca Opel, care circula pe Bulevard, condus de un alt șofer începător.

Impactul a fost unul destul de puternic, ambele mașini ajungând la câțiva metri distanță. Din fericire nu au fost decât pagube materiale.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
18.7 ° C
18.8 °
17.2 °
55 %
6.9kmh
8 %
J
24 °
vin
21 °
S
14 °
D
22 °
lun
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

S-a reparat, iar acum se așteaptă să se strice din nou. Altfel nu se explică.

EDITORIAL

Aproape că nu e zi în care să nu apară în presă relatări despre românași de-ai noștri care s-au pricopsit cu dosare penale –...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...