spot_img
sâmbătă, noiembrie 23, 2024
HomeLocal BTPeste 50.000 de ucraineni au intrat în judeţ de la începutul războiului

Peste 50.000 de ucraineni au intrat în judeţ de la începutul războiului

După izbucnirea războiului din Ucraina, pe 24 februarie, au intrat în România, prin Punctele de Trecere a Frontierei de la Rădăuți-Prut și Stânca, în total, 58.451 de cetățeni ucraineni și 13.743 vehicule. La Rădăuți-Prut au ajuns 30.022 de persoane și 8.044 de vehicule, iar la Stânca, 28.429 de persoane și 5.699vehicule.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Aflați chiar și în tranzit, cetățenii ucraineni au cerut cel puțin o noapte de cazare, iar autoritățile județene au amenajate 1.787 de locuri de cazare temporară. de asemenea ONG-urile, parohiile, dar și simpli cetățeni au pus la dispoziție alte 1.104 locuri de cazare.

Trebuie menţionat faptul că imediat după demararea crizei, în vămile din judeţ au ajuns zeci de voluntari care s-au mobilizat în mod exemplar pentru sprijinirea celor aflaţi în nevoie. Mobilizarea autorităţilor a venit abia după câteva zile în care reprezentanţii sociatăţii civile au cerut ajutor pentru a face faţă valului de refugaţi.

Numărul locurilor de cazare poate fi suplimentat 

Potrivit datelor oferite de autorităţi, în cele 20 de zile de la declanșarea crizei militare din Ucraina, 9.783 de cetățeni ai acestei țări, dintre care 6.083 de copii și 3.700 de adulți s-au odihnit, cel puțin o noapte în spațiile de cazare puse la dispoziție de autorități, ONG-uri și persoane fizice. Pentru 7 .000 dintre ei ajutorul a venit doar din partea autorităților.

În cazul în care numărul de refugiați care solicită cazare în județul Botoșani va crește, pe lângă cele 36 de locații de cazare temporară amenajate în localitățile Avrămeni, Șendriceni, Vlădeni, Dersca, Durnești, Bucecea, Cândești, Cordăreni, Concești, Cristinești, Curtești, Darabani, Dorohoi, George Enescu, Havârna, Hudești, Manoleasa, Mihai-Eminescu, Mihăileni, Mihălășeni, Mitoc, Păltiniș, Rădăuți-Prut, Săveni și Ștefănești, la nevoie, pot fi amenajate alte 1.972 de locuri de cazare. Autoritățile mai au la dispoziție o rezervă de 201 de locuri de cazare în tabără mobilă instalată în municipiul Dorohoi,  pe Stadionul 1 Mai.

Zeci de ucraineni au primit îngrijiri medicale

48 de cetățeni ucraineni care sufereau de diferite afecțiuni medicale au fost ajutați de medicii botoșăneni. 16 dintre aceștia au fost transportați la spital de către echipajele Serviciului Județean de Ambulanță. Ceilalți s-au prezentat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani. Șase dintre ei au avut nevoie de spitalizare.

Colaborare între instituţii pentru gestionarea crizei 

La misiunile de gestionare a situației generate de conflictul din Ucraina, au fost și sunt implicate, 12 instituții și structuri, respectiv: Instituția Prefectului Județul Botoșani, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Inspectoratul de Poliție Județean, Poliția de Frontieră, Inspectoratul Județean de Jandarmi, Serviciul Vamal, Serviciul Județean de Ambulanță, Direcția de SănătatePublică, Serviciul Pașapoarte, Biroul Județean de Imigrări, Direcția Sanitar Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor precum și militari din cadrul Ministerului Apărării Naționale.

Pentru deciziile administrative și operative, în această perioadă au fost organizate șase ședinte ale Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Botoșaniși, în urma cărora s-au aprobat 13 hotărâri de CJSU. De asemenea, prefectul Sorin Cornilă organizat zilnic ședințe operative cu șefii structurilor MAI, DSP si DSVSA.

Mobilizare de forţe pentru refugiaţi 

În această perioadă, în Punctele de Trecere a Frontierei, de la Rădăuți-Prut și Stânca, 700 polițiști de frontieră au desfășurat activități la controlul documentelor și oferirea de suport cetățenilor ucraineni care au intrat în țară. Totodată, peste 3.100 de polițiști de frontieră au asigurat supravegherea frontierei de stat pe raza județului Botoșani.

Zilnic, peste 120 de polițiști au fost angrenați în activități de menținere a ordinii și liniștii publice în proximitatea punctelor de trecere a frontierei și a unităților de cazare. De asemenea, au fost organizate filtre rutiere pentru verificarea legalității transportatorilor și pentru asigurarea unui climat de siguranța rutieră pe traseele de deplasare dintre punctele de frontieră și unitățile de cazare.

În aceeași perioadă, în medie, zilnic 40 de jandarmi au efectuat misiuni, atât în sistem integrat, cât și independent, de menținere a ordinii și liniștii publice în proximitatea punctelor de trecere a frontierei și a unităților de cazare, misiuni de verificare și misiuni de îndrumare a persoanelor provenite din Ucraina, precum și misiuni în sprijinul polițiștilor de frontieră, în zona de competență a Poliției de Frontieră Botoșani.

Puncte de comandă la Rădăuți Prut și Stânca

De pe 24 februarie până în prezent, 93 de pompieri au acordat, zilnic, sprijin cetățenilor veniți din zona de conflict. La Rădăuți Prut și Stânca au fost operaționalizate două puncte de comandă, fiind montate 13 corturi  pentru reprezentații societății civile care doresc să ofere cetățeniilor sosiți din Ucraina apă, alimente, medicamente , articole de igienă generală și personală, cartele telefonice, etc. Două echipaje SMURD sunt prezente permanent în cele două puncte de trecere a frontierei pentru a acorda ajutor medical, la nevoie. Pompierii sunt implicați și în îndrumarea ucrainenilor pentru a găsi cazare, în transportul și distribuirea alimentelor. Totodată, au asigurat sprijin logistic pentru operaționalizarea spațiilor de cazare temporară, dar și pentru gestionarea ajutoarelor umanitare.

De pe 8 martie, transportul cetățenilor ucraineni care ajung în țară prin Punctul de Trecere a Frontierei Stânca, la locurile de cazare, gări sau autogări, este efectuat și cu ajutorul a două microbuze de la ISU Vrancea și ISU Timiș

Centru Județean de Comunicare organizat la Prefectură

În ceea ce privește comunicarea publică, în toată această perioadă, la nivelul Instituției Prefectului, a funcționat Centrul Județean de Comunicare, din care fac partea purtătorii de cuvânt ai Instituției Prefectului, ISU, IJJ, IPJ și Poliției de Frontieră, prin intermediul căruia, cetățenii au fost informați permanent, în mod obiectiv și transparent, despre activitățile desfășurate în vederea gestionarii eficiente a acestei situații de criză.

La nivelul Instituției Prefectului – Județul Botoșani funcționează şi un Centru integrat Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției dedicat sprijinirii refugiaților din Ucraina. Aici sunt centralizate toate ofertele de cazare și tot de la nivelul acestui centru se distribuie cazări pentru refugiați și se actualizează permanent lista cu locurile disponibile la nivelul județului Botoșani.

Tot de aici se pot obține și informații utile cetățenilor ucraineni care se află pe raza județului Botoșani: unde se pot adresa în caz de probleme medicale sau în cazul în care au nevoie de ajutorul unor instituții ale statului român.

Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției oferă inclusiv informații tuturor persoanele care doresc să vină în ajutorul refugiaților cu bunuri sau servicii.

Următoarele numere de telefon pot fi apelate non-stop:

  • 0756.13.13.98,
  • 0756.19.27.37,
  • 0756.05.55.91
Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
ninsoare ușoară
1.7 ° C
1.7 °
1.6 °
95 %
5.7kmh
100 %
vin
1 °
sâm
1 °
Dum
1 °
lun
4 °
mar
4 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Multă lume încă nu s-a hotărât cu cine votează. O fi din cauza ofertei bogate.

EDITORIAL

Cu stupoare constatăm în aceste zile că în mizerabila „Ciorbă” (am făcut referire la Vladimir Ciorbă, soțul pesedistei Laura Vicol, unul din creierele acestei...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...