Un fost agent de poliție din cadrul Biroului de Siguranță Publică Botoșani a fost acuzat de luare de mită, după ce a fost filmat de o cameră de supraveghere din municipiu în timp ce lua șpaga. Trimis în judecată, fostul polițist s-a ales cu o pedeapsă de doi ani închisoare cu suspendare sub supraveghere. Deși suma pretinsă a fost mică, judecătorii i-au interzis și dreptul de a ocupa o funcție publică. Pensionat între timp, fostul polițist va trebui să respecte timp de doi ani mai multe măsuri stabilite de instanță.
În plus, el va trebui să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 zile, constând în activități edilitar gospodărești în cadrul Casei Memoriale „Nicolae Iorga” Botoșani sau activități de întreținere obiecte în cadrul Galeriilor de artă „Ștefan Luchian” Botoșani. Cazul nu a fost mediatizat până acum întrucât întreaga poveste a fost făcută publică nici de reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean, nici de către anchetatori, cercetările derulându-se destul de greu întrucât principalii martori au fost plecați din țară mai mulți ani.
Șpagă filmată secundă cu secundă
Totul s-a întâmplat în noaptea de 1 spre 2 august 2016, puțin după miezul nopții, când Eugen Vlad, în calitate de agent de poliție în cadrul Poliției Municipiului Botoșani, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza municipiului Botoșani în intersecția străzilor Grivița și Tudor Vladimirescu, a oprit în trafic un autoturism VW Passat cu numere de Spania, condus de un tânăr, care circula cu luminile de întâlnire stinse, pretinzând și primind de la conducătorul auto o sumă de bani pentru a nu constata și sancționa contravenția.
Cazul a ajuns în atenția celor de la Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani, care au solicitat mai apoi Poliției Locale imaginile surprinse de camerele de supraveghere montate de Primărie în intersecția cu pricina. În filmări se vedea totul, secundă cu secundă, cum apare VW, cum polițistul face semnalul de oprire, cum tânărul de la volan scoate portofelul din buzunar, scoate din el două hârtii, i le dă agentului, dispare puțin din cadru, după care revine lângă polițist, mai scoate din portofel încă vreo patru hârtii pe care le dă tot polițistului, urcă la volan, iar câteva secunde mai apoi agentul bagă hârtiile în buzunarul stânga al cămășii, undeva la piept și se îndepărtează de autoturism.
Cum imaginile erau clare, fiind vizibil inclusiv numărul de înmatriculare al VW, cei de la Anticorupție au reușit să-l identifice pe șofer, numai că acesta plecase înapoi la muncă în Spania. Din acest motiv, cercetările au mers destul de greu, fiind nevoie de mai multe amânări până ce s-a reușit audierea acestuia prin intermediul unei comisii rogatorii internaționale. Asta pentru că între timp se declanșase pandemia de Covid-19, iar autoritățile instituiseră mai multe restricții de circulație.
Bani ceruți în plus pentru că șpaga era prea mică
Șoferul a recunoscut că polițistul i-ar fi spus „să-i dea o sticlă de vin pentru a uita de contravenția” și atunci a scos din portmoneu suma de 35 de lei (trei bancnote de 10 lei și o bancnotă de 5 lei), pe care a dat-o agentului. După ce a luat banii, polițistul i-a spus „că este puțin, întrucât ei sunt doi”.
Înțelegând că agentul mai dorește bani, bărbatul i-a cerut mai mulți bani soției sale, care se afla în mașină pe locul din dreapta față, și care i-a mai dat 50 de lei, sumă pe care a remis-o polițistului, iar acesta i-a permis să plece. Bărbatul a recunoscut că a acceptat să-i dea șpagă polițistului deoarece urma să se întoarcă în Spania și nu dorea să rămână cu amenzi de plătit în țară. În plus, în zilele rămase până la plecare urma să aibă nunta și nu a dorit să mai aibă alte probleme. Inclusiv soția bărbatului a fost audiată, și aceasta recunoscând întreaga scenă întreaga sumă dată drept mită fiind de 85 de lei.
Polițistul s-a recunoscut în imagini
În primă fază, polițistul Eugen Vlad s-a prevalat de dreptul de a nu da declarații, însă, fiind audiat în calitate de inculpat, după ce i-au fost prezentate imaginile surprinse de camera de supraveghere a Primăriei, el s-a recunoscut în filmare însă a susținut că nu-și mai amintește exact, dar „nu exclude posibilitatea” să fi oprit autoturismul deoarece nu utiliza în mod corect luminile pe timp de noapte, dar nu a solicitat nimic. Cu toate acestea, el a menționat că „nu contestă faptul că a primit de la conducătorul auto o sumă de bani”, fără a-și aminti cuantumul acesteia sau discuția avută cu șoferul. Trimis în judecată, fostul agent s-a pensionat, iar în momentul în care a fost citat în fața judecătorilor a cerut să fie judecat în formulă simplificată, adică pe baza probelor administrate în anchetă. Judecătorii au apreciat însă că fapta este destul de gravă și l-au condamnat la doi ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, obligându-l și la plata cheltuielilor judiciare. Pronunțată de Tribunalul Botoșani, sentința nu este definitivă.
Jumătate din polițiștii de la Serviciul Rutier acuzați de luare de mită
Anul trecut, procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Suceava au trimis în judecată 21 de persoane tot pentru fapte de corupție. Anchetatorii susțin că, în perioada iunie – noiembrie 2020, 16 polițiști din cadrul Serviciului Rutier Botoșani ar fi primit sume de bani cuprinse între 100 lei și 100 euro de la 56 de conducători auto opriți în trafic pentru depășirea limitei de viteză sau alte abateri de la regimul rutier, în schimbul neaplicării sancțiunilor prevăzute de lege.
Într-un context similar, în perioada 31 martie 2019 – 09 iulie 2020, comisarul Eduard Florin Iacob ar fi falsificat toate documentele (procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, declarații de martori) care au stat la baza constituirii unui dosar penal ce avea ca obiect „punerea în circulație sau conducere a unui autoturism neînmatriculat pe drumurile publice”, deschis față de un bărbat. Prin aceste demersuri, susțin anchetatorii, ofițerul ar fi urmărit îngreunarea tragerii la răspundere penală a acestuia și emiterea unei soluții procedurale de netrimitere în judecată. Ceilalți cinci inculpați (n.r. – până la 21) sunt șoferi care ar fi oferit mită polițiștilor, fiind acuzați de dare de mită. Până la pronunțarea unei sentințe definitive, potrivit normelor de drept, toți beneficiază de prezumția de nevinovăție.