marți, aprilie 8, 2025
AcasăInternaționalJoe Biden a anunțat noi sancțiuni împotriva Rusiei

Joe Biden a anunțat noi sancțiuni împotriva Rusiei

Preşedintele american Joe Biden a anunțat noi sancțiuni împotriva Rusiei, în cadrul unui discurs susţinut vineri la Casa Albă. Astfel, Joe Biden a transmis că SUA şi aliaţii lor au decis să excludă Rusia din regimul normal de reciprocitate care reglementează comerţul mondial, ceea ce deschide calea impunerii de tarife vamale punitive în replică la invadarea Ucrainei, potrivit Agerpres.

“Luăm de asemenea măsuri suplimentare pentru a interzice (importurile din) sectoarele cele mai importante ale economiei ruse, în special produsele de mare, vodcă şi diamantele”, a declarat preşedintele SUA.

De asemenea, Joe Biden a avertizat că Rusia “va plăti un preţ ridicat dacă utilizează arme chimice” în Ucraina, Statele occidentale fiind îngrijorate de o posibilă utilizare a armelor chimice de către Moscova în Ucraina, relatează AFP. De asemenea, preşedintele SUA s-a angajat vineri să evite “o confruntare directă între NATO şi Rusia”, întrucât ar provoca “Al Treilea Război Mondial”.

Moscova a beneficiat până acum de un statut comercial aşa-zis al “naţiunii celei mai favorizate”, care permitea schimbul liber de bunuri şi servicii.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
-1 ° C
0.6 °
-1.1 °
70 %
4.3kmh
66 %
mar
6 °
mie
7 °
J
4 °
vin
8 °
S
7 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Se întoarce iar primăvara un pic, după aia vine vara direct.

EDITORIAL

Miliarde de pixeli sunt risipiți în toate mediile electronice pe ce spun și fac cei 11 candidați la președinție. Sunt întorși pe toate fețele,...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbații sunt porci, mișei, Îmi spunea, justificat, Pentru că amanții ei O înșală nencetat... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...