Kamala Harris, vicepreşedintele Statelor Unite ale Americii, va ajunge vineri la Bucureşti. Aceasta este prima vizită oficială a acesteia în România. Oficialul va avea o întâlnire la Palatul Cotroceni, cu preşedintele Klaus Iohannis, la care va participa şi premierul Nicolae Ciucă.
Ceremonia primirii oficiale va avea loc la ora 14,00, pe platoul de ceremonii de la Cotroceni, şi va fi urmată de fotografia oficială în Holul de onoare. Iohannis şi vicepreşedintele SUA vor avea loc convorbiri tete-a-tete şi convorbiri oficiale, la finalul cărora, la ora 15,30, vor susţine declaraţii de presă comune.
Joi, înainte de a participa la reuniunea informală a Consiliului European, care se desfăşoară la Versailles, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că va discuta cu vicepreşedintele SUA, Kamala Harris, despre postura NATO pe Flancul Estic, Grupul de Luptă aliat care ar urma să fie găzduit de România şi despre soldaţii americani care au venit în ţara noastră.
Întrevederea dintre cei doi oficiali se înscrie în cadrul eforturilor aliate şi transatlantice de coordonare strânsă în vederea gestionării situaţiei de securitate, în special la Marea Neagră, cu impact asupra securităţii euroatlantice, şi vine în continuarea consultărilor la cel mai înalt nivel între liderii aliaţi din 11, 18 şi 28 februarie, la care a participat preşedintele Klaus Iohannis şi care au avut loc la iniţiativa preşedintelui Statelor Unite ale Americii, Joseph R. Biden.
Vizita vicepreşedintelui Kamala Harris are loc şi în contextul împlinirii, în 2022, a 25 de ani de la lansarea Parteneriatului strategic bilateral. De asemenea, potrivit Administraţiei Prezidenţiale, întrevederea dintre Klaus Iohannis şi Kamala Harris va reprezenta un bun prilej pentru reafirmarea ataşamentului comun pentru consolidarea relaţiei transatlantice şi promovarea valorilor şi rezilienţei democratice.