spot_img
sâmbătă, aprilie 19, 2025
AcasăSportPatru medalii pentru pugilistele CS Botoșani la Cupa României de la București!

Patru medalii pentru pugilistele CS Botoșani la Cupa României de la București!

Pugilistele Clubului Sportiv (CS) Botoșani, au fost la înălțime la ediția din acest an a Cupei României la box feminin.

La competiția desfășurată recent la București în „Sala de Box” din cadrul „Complexului Sportiv Lia  Manoliu”, au participat 217 sportive de la cluburi din toată țara, care au concurat la senioare, tineret, junioare și cadete.

Larisa Roșu, antrenoarea CS Botoșani, a deplasat la această ediție a Cupei României un lot alcătuit din patru sportive, toate reușind performanța de a urcat pe podium.

Carolina Pena nu a avut rivală la trofeul pe care și l-a adjudecat în limitele categoriei 42 de kilograme la cadete, în timp ce Sidonia Borcoi (54 kg.) și Irina Rotariu (48 kg.) au cucerit argintul la cadete respectiv junioare. Palmaresul CS Botoșani la această întrecere majoră a fost întregit de medalia de bronz obținută de junioarea Elena Văzdăuțeanu la 54 de kilograme.

„Sunt foarte mulțumită de felul în care s-au comportat sportivele mele. Am mare încredere în continuare în aceste fete, în munca pe care o depun și în seriozitatea de care dau dovadă în pregătire. Nivelul valoric al competiției a fost unul ridicat și mă bucur că am reușit să facem față cu brio. Chiar sunt mândră de sportivele mele și țin să le felicit din toată inima pentru aceste rezultate”, a declarat Larisa Roșu, afirmând că are așteptări mari și de la băieții cu care va merge luna viitoare la Cupa României de box masculin.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ploaie ușoară
9.4 ° C
12.2 °
9.4 °
68 %
3.1kmh
26 %
S
24 °
D
22 °
lun
23 °
mar
24 °
mie
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Avem de toate, suntem pregătiți, cum ar veni.

EDITORIAL

Știrea că Spitalul Județean este obligat să o despăgubească pe medicul ginecolog care a fost de gardă în noaptea decesului Alexandrei Ivanov ne demonstrează...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...