spot_img
joi, noiembrie 21, 2024
HomeSărbătoarea ZileiSfinții 40 de Mucenici

Sfinții 40 de Mucenici

Au pătimit în localitatea Sevastia din Armenia, în vremea domniei împăratului Liciniu (307-323), la porunca guvernatorului Agricola. Cei 40 de mucenici erau soldați care au mărturisit că sunt creștini și din acest motiv au refuzat să jertfească idolilor. Pentru mărturisirea credinței în Hristos, cei 40 de mucenici au fost supuși la multe chinuri, ca în cele din urmaă să fie scufundați într-o apă aproape înghețată de lângă cetate.
Precum tinerii din Babilon au învins dogoarea cuptorului prin lucrarea lui Dumnezeu, la fel cei 40 de mucenici au învins frigul și gheaţa lacului de lângă Sevastia. În acea noapte de 8/9 martie a anului 320, 40 de creștini au biruit moartea, primind în chip văzut cununile muceniciei.
Multe minuni a săvârșit Dumnezeu odată cu moartea mucenicească a aleșilor Lui, pentru îmbărbătarea martirilor, dar mai ales pentru ca necredincioșii să vadă aievea atotputernicia Sa. Dar minunea cea mai mare este aceasta: că pentru Dumnezeul nevăzut, Care S-a sălășluit în inimile lor, 40 de creștini au ales mai degrabă să moară într-un lac înghețat decât să accepte „un mic compromis”, care i-ar fi despărțit însă de dragostea lui Hristos.
Sfântul Candid i-a răspuns torționarului care îl amenința cu deposedarea onorurilor militare: „Nu doar onorurile militare, ci chiar și trupurile noastre poți să ni le iei, căci nicio onoare nu este mai înaltă decât aceea de a fi ai lui Hristos Iisus, Dumnezeul nostru”.
Unul dintre mucenici nu a mai rezistat și a ieșit din lac. Renunțând la credința în Hristos, a fost dus într-o baie caldă, dar acolo a murit. Locul său a fost luat de un alt soldat creștin, dintre paznici. Iată că acesta din urmă, deși nu era amenințat în niciun fel, a înțeles că împărăția cerurilor era aproape de el; văzând cununile care se coborau asupra capetelor celor 39 de sfinți, şi-a lepădat hainele și a intrat în apa înghețată.
Când torționarii au venit dimineața să vadă „rezultatele” răutății lor, în locul morții, ei au văzut viaţă, căci niciunul din cei 40 nu a murit peste noapte, ținuți fiind în viaţă de puterea Duhului Sfânt. Dar fiindcă răutatea orbește, torționarii nu au putut înțelege nimic, ajungând să creadă că mucenicii beneficiau de o lucrare vrăjitorească.
Pentru că au fost scoși vii din lac, comandanții au poruncit să li se zdrobească picioarele cu ciocanele. Toți martirii au trecut la cele veșnice în urma acestui supliciu. Trupurile lor au fost puse într-un car, ca să fie duse spre ardere și apoi să fie aruncate în lac. Numai Meliton, un tânăr soldat, a supraviețuit torturii. Pentru că mai respira, ostașii nu l-au pus în car. Mama sa, știind că cei 39 de confrați în suferință aveau pregătită împărăția cerurilor, își ia fiul în spate și îl târâie după ceilalți. Meliton moare pe drum, în brațele mamei sale.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Sfințișorii – colăceii specifici acestei zile sunt în formă de opt răsturnat, unși cu miere și presărați cu nucă. Nuca măcinată reprezintă jertfa lor, dar sub jertfa lor se află dulceața veșniciei (optul răsturnat este semnul veșniciei).

– Preot Sandu OLIVIAN

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
nori împrăștiați
-1.7 ° C
-1.2 °
-1.7 °
72 %
2.7kmh
37 %
joi
-0 °
vin
4 °
sâm
1 °
Dum
1 °
lun
3 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Mai sunt și patrioți care-s pro europeni și nu așteaptă casele de la Simion, ceea ce e bine.

EDITORIAL

Deși mai sunt puține zile până când vom merge la urne, interesul românilor pentru dezbaterile electorale tinde spre zero, iar asta ar trebui să...

EPIGRAMA ZILEI

A dat neaua peste vii Peste dealuri și câmpii, Peste crângul cel pustiu Peste-al meu păr castaniu... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...