Pe 4 martie s-au împlinit 98 de ani de la nașterea poetului și eseistului Lucian Valea, prilej cu care a fost organizată o activitate literară pentru a-i aduce astfel un omagiu. Manifestarea s-a desfășurat la Biblioteca Orășenească din Darabani, fiind organizată de profesorul de filosofie din cadrul Liceului „Dimitrie Cantemir”, Lucian Sîrbu.
„Vorbim despre un om care a luat-o mereu de la capăt”
Prin activitățile desfășurate în cadrul Cenaclului literar ,,Nicolae Labiș” înființat la liceul din Darabani la inițiativa poetului bistrițean, acesta a reușit să mobilizeze energiile unor liceeni pasionați de literatură, care au și avut ulterior un parcurs profesional remarcabil în slujba limbii și literaturii române, respectiv Victor Teișanu, Corneliu Popel, Valeriu Imbir, C. Mădularu și alții. Tot la inițiativa profesorului Lucian. Valea a apărut și în revista de literatură Hyperion (ce conținea inclusiv traduceri din literatura universală), aceasta fiind premiată la un concurs național de profil din acei ani.
Poetul și eseistul Lucian Valea s-a născut pe 4 martie 1924 în satul Șanț, județul Bistrița-Năsăud. A făcut școala primară în Sângeorz-Băi, iar studiile liceale la Bistrița, Cluj și Brașov. A studiat la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București, luându-și licența în 1960. A fost redactor la „Gazeta Transilvaniei” și profesor la Năsăud.
În 1963 ajunge la Darabani, unde este profesor secundar și unde rămâne trei ani, până în 1966, când este angajat muzeograf la Muzeul Regional Suceava, insa în anul următor se întoarce la Darabani, pe postul de profesor (1967-1969).
În această perioadă este numit director al Casei Judeţene a Creaţiei Populare Botoșani, apoi al Şcolii Populare de Artă, funcţionând aici până în 1971, interval în care iniţiază şi organizează, la Botoşani şi Miorcani, Colocviile „Ion Pillat”, punându-și astfel amprenta pe destinul literar al multor scriitori botoșăneni, potrivit jurnalistei Florentina Toniță.