Armata franceză a anunţat joi că a observat un atac cibernetic asupra unei reţele de sateliţi care furnizau servicii pentru Europa şi Ucraina Zeci de mii de terminale de uz civil au fost afectate, iar daunele sunt „ireparabile”, scrie agenţia EFE.
„Constatăm că o reţea de sateliţi care servesc Europa şi Ucraina au fost victime ale unui atac cibernetic”, a declarat la o conferinţă de presă generalul francez Michel Friedling, responsabil cu comanda unităţii aerospaţiale, potrivit digi24.ro.
Potrivit acestuia, daunele produse de atacul cibernetic sunt „ireparabile”, dar nu a menţionat numărul conexiunilor afectate, precizând că aceste date trebuie oferite de companiile prejudiciate în urma căderii terminalelor.