„Fiat justitia ruat cælum” este o expresie juridică latină, care înseamnă „Să se facă dreptate, chiar dacă cerul s-ar nărui/ar cădea”. Înțelesul maximei este acela că dreptatea trebuie realizată indiferent de consecințe. Tema este o reluare a unei metafore antice mai vechi, aceea a cerului în cădere peste muritori. Istoricul grec Arrian, autor al scrierii Anabasis (literal „O călătorie în ținutul din sus de mare”), în care relatează campaniile lui Alexandru cel Mare, cu precădere cea contra Imperiului Persan, descrie o întâmplare care-i are ca protagoniști pe Alexandru și ambasadorii celților de la Marea Adriatică, niște oameni cu staturi monumentale și cu un comportament trufaș. Adresându-li-se, Alexandru îi întreabă pe soli care este lucrul de care se tem cel mai mult în lume? După un scurt răgaz de gândire, aceștia a răspuns că teama cea mai mare a lor este aceea că s-ar putea prăbuși cerul peste ei, spre dezamăgirea lui Macedon, care se aștepta ca el însuși să fie pomenit ca fiind cea mai mare temere a celților. Paternitatea maximei din titlul acestui articol îi aparține scriitorului și filosofului Seneca, contemporan cu împăratul Augustus și profesor al lui Nero. În lucrarea De ira (Despre mânie), Seneca îl evocă pe Gnaeus Calpurnius Piso, guvernator și legiuitor roman. Pe când era guvernator al provinciei romane Siria a avut de judecat cazul unui legionar roman care, deși plecase într-o misiune de procurare a hranei însoțit de un camarad al său, s-a întors singur, ceea ce a stârnit mânia lui Piso, care-l suspecta că a venit singur tocmai pentru că-și ucisese camaradul. Prin urmare, Piso ordonă execuția la moarte a soldatului, misiunea fiind încredințată unui centurion. Chiar înainte de punerea în aplicare a sentinței, în lagărul roman se întoarce soldatul dat dispărut, cu fața și trupul sângerând de răni, urmare a unei confruntări cu inamicii din regiune. Centurionul suspendă execuția și îl trimite pe soldat la Piso, cu gândul că acesta va suspenda execuția celui bănuit că-și ucisese camaradul. Piso s-a înfuriat și fără a sta pe gânduri i-a condamnat pe toți trei la moarte, rostind cuvintele „Fiat justitia ruat cælum”: pe soldatul care abia fusese condamnat la moarte pe motiv că sentința tocmai fusese dată, pe centurion pentru că nu executase ordinul ce-i fusese dat, iar pe legionarul care se întorsese rănit pe motiv că se făcea vinovat de moartea camarazilor săi prin întârzierea sa! În versiunile ulterioare ale acestei legende, întâmplarea va fi cunoscută sub numele de „dreptatea lui Piso”, un termen prin care sunt definite sentințele care sunt transmise sau executate conform legii, dar împotriva moralității, intențiile fiind teoretic apărabile, dar greșite din punct de vedere tehnic și moral. Seneca a folosit povestea ca un exemplu de furie care îi determină pe oameni să ignore binele și să facă rău, deoarece deciziile lui Piso au călcat în picioare mai multe temeiuri legale, în special pe cel al „Corpus delicti”, potrivit căruia o persoană nu poate fi condamnată pentru o infracțiune decât dacă se poate dovedi că infracțiunea chiar a fost săvârșită. La scurt timp după acest episod, Piso însuși a fost judecat pentru o listă întreagă de crime și neașteptând sentința s-a sinucis. Printre acuzațiile ce i s-au adus era și cea referitoare la judecata sumară pe care o făcuse, infracțiunea de condamnare a unui suspect cu grabă nejustificată și fără cercetare corespunzătoare. Expresia exactă așa cum este folosită astăzi pare să provină din jurisprudența modernă, prima apariție consemnată în literatura juridică engleză fiind din anul 1601. Mai cunoscută nouă este o expresie juridică asemănătoare, „Fiat iustitia et pereat mundus”, adică „Să se facă dreptate, chiar dacă va pieri lumea”. Ea îi aparține lui Ferdinand I, împărat al Sfântului Imperiu Roman de Neam Germanic (1556-1554), fiind chiar motto-ul împăratului. Înțelesul era acela că dreptatea trebuie să triumfe indiferent de consecințele aplicării acestui principiu.
Prof. dr. Daniel BOTEZATU
