În 1999, psihologii Daniel Simons și Christopher Chabris au efectuat un experiment interesant, pentru a demonstra limitele percepției umane. Participanții la experiment au fost puși să numere câte pase schimbă o echipă de baschet într-o perioadă de câteva minute. Pe teren era o echipă îmbrăcată în alb și alta îmbrăcată în negru. Cei care au luat parte la experiment au fost sfătuiți să ignore echipa în negru și să se concentreze doar pe numărarea paselor schimbate de echipa în alb.
La un moment dat, în timpul meciului intră pe teren o persoană îmbrăcată în costum de gorilă. Stă pe teren aproximativ zece secunde, apoi pleacă.
Rezultatele experimentului au fost uimitoare. Jumătate din cei care au participat la experiment nu au observat că o gorilă a intrat pe teren. Cei doi psihologi americani au vrut să demonstreze că mulţi oameni nu observă ceea ce este foarte evident în faţa lor, dacă subiecţii sunt concentraţi pe un anume aspect din câmpul lor vizual.
Orbirea perceptivă
Simons și Chabris au arătat că atunci când un element neaşteptat apare în câmpul nostru vizual, este foarte posibil să nu-l observăm, fenomen denumit „orbire perceptivă”.
Efectul psihologic a fost numit în literatura de specialitate „gorila invizibilă” și relevă că atunci când oamenii se focalizează foarte puternic asupra unui lucru, ei devin pur și simplu orbi față de ceva neașteptat, chiar dacă au ochii fixați asupra lui. Acest efect ne determină să neglijăm cu ușurință detalii importante când nu suntem vizual în căutarea lor.
Mai mult decât atât, o mare parte din participanții la experiment au refuzat să creadă că a existat o gorilă pe teren, fiind siguri că ar fi observat așa ceva și au admis asta doar după ce au văzut filmările.
În esență cei doi psihologi cognitivi americani spun două lucruri. Unu, că suntem uneori orbi în fața evidenței și doi, sunt orbi în fața propriei orbiri, nu recunoaștem că greșim.
Cei doi psihologi americani au mers mai departe și au dus acest experiment în procesele de gândire, la lupta dintre intuiție, acel tip de cunoaștere imediată, care nu se bazează pe cunoștințe dobândite sau raționament, și rațiune, ce reprezintă ansamblul capacităților omului de a gândi, a stabili corelații și raporturi între idei, a discerne adevărul de minciună sau ce este corect de ce e incorect.
Însă granița dintre intuiție și rațiune este destul de obscură, foarte mulți dintre noi luăm decizii despre care spunem că sunt cumpănite și analizate, pe când de fapt ne bazăm pe intuiție care se bagă în față cu cel mai simplu răspuns.
Programați pentru lene
Cercetătorul american Daniel Kahneman, laureat al premiului Nobel, spune că e ca și cum am avea în creier două sisteme. Sistemul 1, bazat pe intuiție și sistemul 2, cel care apelează la rațiune, dar e mult mai rar folosit în deciziile zilnice.
Pentru a scoate în evidență diferențele dintre cele două, el a conceput un tip de probleme de genul: „O minge și o bâtă de baseball costă împreună un dolar și zece cenți. Bâta costă cu un dolar mai mult decât mingea. Cât costă fiecare obiect?”.
Cei care folosesc mai mult sistemul 1 vor răspunde imediat că bâta costă un dolar și mingea zece cenți. Cei care apelează la sistemul 2, la rațiune, vor găsi răspunsul corect: mingea costă cinci cenți, iar bâta un dolar și cinci cenți.” De ce sunt așa de mulți cei care spun imediat răspunsul greșit, apelând doar la intuiție? Pentru că e mai simplu. „Suntem programați pentru lene”, spune Kahneman.
Într-o carte pe tema experimentului: „The Invisible Gorilla: And other ways our intuitions deceive us”, Simons şi Chabris explicăși scopul demersului lor,
acela de a arăta cât de ușor este să ignori lucruri din fața ta, atunci când nu te aștepți să le vezi și felul în care iluziile și ideile preconcepute ne induc in eroare zilnic.
Cei doi psihologi americani analizează ce consideră a fi șase din cele mai comunei
comune erori ale intuiției:
- orbirea din neatenție (a nu vedea lucruri aflate în câmpul vizual);
- credința că amintirile sunt mai exacte decât sunt de fapt;
- tendința de a crede că o persoana este competentă dacă e sigură de ce susține;
- iluzia cunoașterii (știm mult mai puțin decât credem ca știm);
- supoziția că între lucrurile care se întâmpla în același timp există o relație de cauzalitate;
- credința – tot mai răspândită – ca exercițiile cognitive ne fac mai deștepți (de fapt, se pare ca exercițiile fizice ar avea un efect mai puternic);
Cum vedem doar ce ne convine
În opinia celor doi, Chabris şi Simons, rateurile atenției sunt tot mai relevante în contextul vieții moderne, în care oamenii se bizuie tot mai mult pe tehnologie, pe mașini și pe telefoane mobile.
Faptul că ni se pare că auzim și vedem tot ce se întâmplă în jurul nostru a fost numit „Marea iluzie a conștiinței” și preocupă psihologi, filosofi și medici de peste 30 de ani, iar o nouă direcție a psihologiei cognitive se preocupă de acest fenomen și de comportamentul similar nu doar în cazul a ce vedem și auzim, ci și a procesării informațiilor, cum au stabilit și Chabris și Simons în cartea lor.
Pentru că procedeul „Gorila invizibilă” a fost foarte ușor transformat într-o formă de manipulare a opiniei publice, prin livrarea unor teme de dezbatere incitante cu scopul de a face „gorila” – problema care chiar trebuie dezbătută – invizibilă.
La fel ca în cazul imaginilor de la meciul de baschet, unde tindem să recunoaștem doar imaginile pe care ne așteptăm să le vedem, în cazul informațiilor, eroarea confirmării este tendința de a observa doar informațiile care ne confirmă o teorie, fără să zărim acele informații care ar putea-o infirma. Cu alte cuvinte, ne raportăm în mod selectiv la informații, observându-le doar pe cele care ne convin.
Psihologii oferă și o cheie de control pentru a putea verifica această afirmație. Dacă urmărim un anume subiect de pe agenda publică și facem o listă cu emisiunile tv sau radio, articolele de presă sau postările pe care le-am consultat, vom observa că ne-am îndreptat majoritar spre cele care ne confirmă părerea pe care o avem deja – și le amplificăm importanța – în detrimentul celor care ne-ar putea schimba opinia. De fapt, nu ne-am informat legat de un subiect anume, ci am căutat opinii sau informații care ne susțin părerea proprie.
Acest fenomen a fost observat și este folosit intensiv în societate, cu scopul de a câștiga alegeri electorale, denatura adevărul sau crea instabilitate într-o anume țară sau regiune.
Scopul suprem al noilor manipulări
Aspectele de mai sus au fost, evident, extrem de vizibile în special în ultimii doi ani de pandemie, ca urmare a cantității uriașe de dezinformare cu care ne confruntăm. Însă avem de-a face cu o schimbare majoră, care este foarte ușor de observat dacă urmărim evoluția temelor false lansate în spațiul public legate de epidemia de Covid-19.
- „Pandemia nu există, e doar o gripă”
- „Pandemia există, dar nu e așa grav, numărul bolnavilor e exagerat de autorități”
- „Pandemia există, dar e o conspirație, virusul a fost creat în laborator”
- „Vaccinul nu e bun, milioane de oameni vor muri”
- „Prin vaccin vor să introducă cipuri în oameni, să fie controlați cu 5G”
- „Vaccinul nu omoară oameni acum, milioane vor muri după 2-3 ani”
- „Vaccinul nu omoară, dar e inutil, oricum te îmbolnăvești”
- „Vaccinul distruge sistemul imunitar, deși vaccinații nu mor de Covid”
- „Cei nevaccinați mor din cauza lipsei tratamentului în spital, nu din altă cauză”.
- „Masca e inutilă, virusul trece prin mască”
- „Virusul nu trece prin mască, dar masca are grafen, care te otrăvește”.
Sunt doar câteva din miile de „descoperiri” care au apărut în ultimii doi ani, iar gorila invizibilă și-a făcut simțită prezența prin numărul uriaș de adepți ai teoriilor conspirației. Ce se vede însă din exemplele de mai sus este că respectivele teorii, de multe ori, se bat cap în cap. Iar aceiași oameni cred afirmații care sunt contrare sau se schimbă lunar.
Explicația e foarte simplă. A trecut vremea manipulării cu un scop anume, oamenii nu mai sunt manipulați cu scopul de a fi convinși de o anume teorie. După cum spunea un specialist în comunicare, acum scopul manipulării nu e ca cel manipulat să creadă în ceva, ci să nu mai creadă nimic. Pentru că atunci nu va face nimic.
