L-am auzit pe ministrul Dâncu la o emisiune de știri criticând voluntarii din vămi, care s-au dus să ajute refugiații din Ucraina. Cică „au acționat dezorganizat și au provocat îmbulzeală”.
Trebuie, părerea mea, să fii nebun să vii cu asemenea declarații, după ce statul român nu face nimic, absolut nimic, zile întregi. Societatea românească arată încă o dată că este deasupra clasei politice care o conduce. Asta e vestea bună. Vestea rea e că această clasă politică, totuși, continuă să se reproducă.
Cu siguranță i-ați văzut pe românii care s-au dus imediat în vămile cu Ucraina sau Moldova. S-au organizat, i-au așteptat cu ceai și alimente pe refugiați, le-au dat cartele de telefon, au făcut liste cu locuri de cazare, firme de transport ca Tarsin sau RVG au asigurat gratis transport la Botoșani sau Suceava, restaurante din Botoșani și Suceava oferă mese gratis. Studenții ucraineni din Suceava au stat în vamă împreună cu prorectorul universității, au făcut pe translatorii, le-au rezolvat problemele imediate.
Ce fac autoritățile în acest timp? Nimic. Premierul Ciucă se duce în vama Siret după două zile, identifică locul pentru tabăra de refugiați (adică stadionul) și pleacă. Mai bine, că ieșirile și vorbitul în public sunt o catastrofă pentru general, trebuie ținut în birou. Președintele Iohannis anunță vineri că face CSAT despre refugiați marți sau miercuri, parcă. Ce atâta grabă. Nici duminică nu era stabilit un coridor umanitar pentru Cernăuți de către ministrul Bode, toate ajutoarele colectate de voluntari stăteau în vamă, că lipsea grămada de hârțoage.
Pe plan local, noul prefect liberal al lui Șoptică, Sorin Cornilă, anunță – într-un hohot general de râs – că nu a primit nicio cerere de azil politic. Adică nu a venit nimeni la el cu dosar cu șină, plus trei kile de acte, în original și copie. Ministrul Budăi anunță că ucrainenii se pot angaja să muncească. Că de aia au venit, probabil.
După vizita premierului la Siret, prefectul Cornilă se duce la vămile de la Stânca și Rădăuți Prut unde constată că totul e, bineînțeles, în regulă. Ministrul Budăi anunță că sunt 3.000 de locuri de cazare în Botoșani. Întrebat unde sunt, spune că nu știe el, prefectul știe. Prefectul zice că nu, Budăi face parte dintr-un task force guvernamental, care se ocupă de cazări și altele. Nu l-a mai întrebat nimeni pe Budăi dacă știe ce e aia task force.
După două zile sunt trimiși reprezentanți ISU și DSP în vămi, unde montează corturi cu apă, ceai, cafea, gustări. Deși astea fuseseră deja rezolvate de voluntari. Oameni de afaceri ca suceveanul Ștefan Mandachi și-au pus hotelurile la dispoziția refugiaților. El a și înființat o linie gratuită telefonică, operată de voluntari, care au făcut o listă de locuri de cazare pentru sute de persoane. Mai multe ONG-uri din Botoșani și Suceava au vrut să își ofere sprijinul, dar nu au avut cu cine discuta dintre autorități. Într-un cuvânt, mobilizarea oamenilor a fost absolut impresionantă.
Cu refugiații au discutat doar polițiștii de frontieră dinspre autorități. Noroc cu Uniunea Ucrainenilor din Romania, care s-a organizat mai bine, cu cazare, traducători etc.
Oamenii nu aveau telefoane, nu funcționau, iar operatorii de telefonie au anunțat convorbiri gratuite cu Ucraina. Nu aveau bani, nimeni nu le schimbă grivnele, cardurile nu mergeau.
Prefectul anunța sâmbătă că va fi o linie telverde unde refugiații pot suna și „se va încerca și alocarea unei adrese de email, dar mai durează câteva ore.”
USR și Pro România începuseră deja colecte publice destinate refugiaților din Ucraina, unele din cele colectate fiind deja ajunse în vamă, cele mai prețuite fiind cartelele prepay donate către useriști de un dealer Vodafone din Botoșani.
Tot după două zile apare în scenă și președinta CJ, Doina Federovici, întoarsă de la târgul de turism unde promova Botoșaniul cu brânză și case memoriale. Cum partidul e în toate, organizează o acțiune pe linie de partid, nu a Consiliului Județean. Însă rămâne o femeie practică. Face imediat cumpărături și le trimite în vămi. Vorbește cu primarii PSD din zona pe unde trec refugiații și face o listă cu locuri de cazare și masă. Aranjează ca refugiații să primească sprijin și asistență juridică în relația cu statul român, rezolvă și cu locuri de unde respectivii pot să își cumpere medicamente. După care își face și niște poze de pus pe facebook, să se laude. Dar cu asta trebuie să ne obișnuim, de reținut e că au fost singurele acțiuni mai hotărâte ale unui reprezentant al statului.
Cam acesta e tabloul general care răspunde la întrebarea „cine a ajutat refugiații?”. Și de aceea declarația ministrului Dâncu este scandaloasă.
Ăsta e modul în care e guvernată România de 30 de ani. Tot ce e de făcut se face după, când e prea târziu, niciodată înainte. Înainte fac voluntarii. Ei dotează spitale în pandemie, salvează refugiați, ajută pe cei necăjiți. Reprezentanții statului apar la final, să îi certe. Nu sunt în stare nici măcar să coordoneze acțiunile celor care vor cu adevărat să ajute.
Probabil de aici și capacitatea miraculoasă a românilor de a se mobiliza în fața nenorocirilor. Am învățat că suntem singuri în fața răului, de fapt. Și trebuie să ne descurcăm.
