spot_img
vineri, aprilie 18, 2025
AcasăLocal BTRăzboiul văzut prin ochi de copil (video)

Războiul văzut prin ochi de copil (video)

Războiul scoate la lumină cea mai neagră parte a omenirii. Sfâşie fără milă ţări, oameni, copii şi vise. Victoria a părăsit astăzi Ucraina şi a păşit pe tărâm românesc. Are 10 ani şi a învăţat mult prea devreme ce înseamnă moarte, crimă, bombe şi în special frica.

Copila are 10 ani şi este din Cernăuţi, iar tatăl, care locuieşte în Italia, a încercat cu disperare să-şi scoată copila din faţa tancurilor ruseşte care distrug frenetic tot ce le iese în cale. Micuţa a fost adusă până la graniţa cu România de către bunica ei, care s-a întors, însă, ulterior acasă.

„Situaţia este cam grea. Sunt multe bombe, se distrug o grămadă şi mor mulţi oameni. Îmi pare foarte pentru cine este în Ucraina”, spune Victoria, oftând lung.

Aceasta face un apel sfâşietor şi surd la pace şi credinţă.

Micuţa le mulţumeşte tuturor celor care au primit-o în ţara noastră şi spune că aici se simte mai liniştită. „Vă mulţumesc foarte mult vouă. Am fost primită foarte bine. Nu m-a primit nimeni aşa”, mai spune fata, care pare că şi-a regăsit o parte din zâmbetul frânt.

Ca ea sunt sute de copii care, alături în principal de mame, au fugit din ţara lovită de bombe şi de gloanţe. Le la instituirea legii marţiale bărbaţii cu vârste până în 60 de ani nu mai au voie să părăsească ţara.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
18.7 ° C
18.8 °
17.8 °
50 %
9.4kmh
3 %
vin
25 °
S
19 °
D
22 °
lun
23 °
mar
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Avem de toate, suntem pregătiți, cum ar veni.

EDITORIAL

Știrea că Spitalul Județean este obligat să o despăgubească pe medicul ginecolog care a fost de gardă în noaptea decesului Alexandrei Ivanov ne demonstrează...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...