Salariile angajaţilor municipalităţii au reprezentat sămânţa de scandal la şedinţa de astăzi a deliberativului local. Deşi au fost făcute mici modificări, în sensul în care au fost aliniate salariile unor funcţionari din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială cu cele ale colegilor din primărie, părerea unor consilieri a fost aceea că mai erau necesare unele ajustări. Şi asta pentru că, dată fiind majorarea salariului minim, s-a ajuns ca unii muncitori necalificaţi să aibă aceeaşi leafă ca muncitorii calificaţi.
„Sunt nedreptăţi flagrante în salarizare”
Consilierul liberal Eugen Ţurcanu a fost primul care a luat cuvântul, susţinând cauza personalului contractual din cadrul Direcţiei Servicii Publice, Sport şi Agrement, structură pe care o conduce. „Majoritatea sarcinilor de serviciu pe care le avem sunt similare cu colegii din primărie şi ni s-a răspuns că nu este aşa şi că trebuie să fie o diferenţă, dar este o diferenţă care este de o mie de lei. Tot se clamează în aceste zile, echitate socială, dreptate socială mai ales de un ministru al dreptăţii sociale care este de la noi din Botoşani şi cred că era de bun simţ şi normalitate ca, dincolo de lupta personală pe care o are o anumită grupare cu mine, să nu atace colegii mei care-şi fac treaba, chiar cu preocupare şi cu dedicare”, a spus Eugen Ţurcanu. El a mai apreciat că sunt multe inadvertenţe în aplicarea legislaţiei muncii şi actualizarea salariului minim. „A ajuns un muncitor necalificat la egalitate cu un muncitor calificat. E o chestie de responsabilitate şi de respect, lucru pe care nu pot să-l mai fac de acum înainte pentru că nu mai e nicio diferenţă între salarii. De asemenea, am prezentat nişte calcule punctuale ale unor colegi care au responsabilităţi, cum ar fi pompierul unităţii, care ţine tot DSPSA-ul, Cornişa, Sala Polivalentă, Stadion şi sunt responsabilităţi mari pentru a nu lua foc acolo ceva şi a nu se întâmpla vreo nenorocire şi are salariu de necalificat”, a mai afirmat Eugen Ţurcanu, concluzionând că sunt nişte nedreptăţi flagrante în salarizare.
Primarul Cosmin Andrei a replicat că se militează pentru echitatea socială, dar i-a reamintit lui Eugen Ţurcanu că tot el a făcut bugetul direcţiei şi că toată influenţa de la impozite şi taxe locale merge pe subvenţia la Cornişa. „Dacă aţi fi mai eficienţi, putem discuta şi despre o reorganizare a acestei grile pe care o avem în vedere, dar nu o faceţi dintr-o solicitare tot către Primăria Botoşani, gândiţi-o într-o eficienţă pe care o aveţi cu cheltuielile de la DSPSA şi atunci putem discuta despre o influenţă a salariilor atunci când avem cheltuieli mai mici”, a mai spus Cosmin Andrei.
„Pierdem proiecte, dar vrem salarii mari”
În discuţie a intervenit şi Cătălina Lupaşcu, arătând că şi la Cornişa şi la primărie sunt banii cetăţenilor din Botoşani. „Spuneţi că neapărat Cornişa ar trebuie să aducă resurse, iar noi din primărie, chiar dacă pierdem proiectele pe fonduri europene, pierdem din nou proiectul la teatru, pierdem proiectul care vizează reabilitarea liniilor de tramvai, mai pierdem şi alte proiecte, că mai sunt şi totuşi noi vrem salarii mari. Eu aş vrea să văd la dumneavoastră, în momentul în care o licitaţie nu a trecut, penalizări la salariu. Adică oamenii ăia nu lucrează? Eu ştiu că sunt oameni acolo (la DSPSA – n.r.) care lucrează mai mult decât lucrează o anumită categorie de personal din primărie şi dacă vreţi, vă dau şi detalii şi vedeţi pe unde puteţi trece zilnic, ca să vedeţi ce se întâmplă. Nu este corect ceea ce faceţi”, a precizat Cătălina Lupaşcu.
Aşa cum primarul cere eficienţă la Cornişa, Eugen Ţurcanu a apreciat că acelaşi lucru ar trebui solicitat şi instituţiilor de cultură care ar trebuie să-şi susţină activitatea. „Ajungem la aceeaşi politică de a învrăjbi instituţii şi categorii sociale între ele. Cei cu studii superioare cu cei fără şcoală, cei cu studii profesionale între ei şi tot aşa, mereu să ne învrăjbim”, a arătat Eugen Ţurcanu, solicitând să fie retras proiecutl de pe ordinea de zi.
„Eu vorbesc despre proiecte europene pierdute”
Viceprimarul Bogdan Buhăianu le-a cerut Cătălinei Lupaşcu şi lui Eugen Ţurcanu să înceteze cu declaraţiile politice şi a readus în discuţie tema favorită şi anume aceea că muncitorii DSPSA nu reuşesc să toaleteze arborii din cartiere, în raport cu solicitările cetăţenilor. Eugen Ţurcanu nu a rămas dator cu răspunsul şi i-a reproşat că în afară de tăieri şi toaletări de arbori nu mai ştie altceva. Şi Cătălina Lupaşcu a reacţionat la intervenţia viceprimarului. „În timp ce dumneavoastră vorbiţi despre toaletarea copacilor, eu vă vorbesc despre proiecte europene pierdute. În timp ce îmi spuneţi că nu s-au tăiat câteva crengi dintr-un copac, eu vă vorbesc despre oameni care îşi petrec viaţa la limita de subzistenţă. Aceasta este politica PSD, noi vorbim de oameni, dumneavoastră îmi vorbiţi de toaletarea copacilor. Eu zic să vă uitaţi mai des pe geam şi să vedeţi mai des teatrul, ca să vă aduceţi aminte”, a mai spus Cătălina Lupaşcu.
Demersul consilierilor liberali nu a avut sorţi de izbândă, Ioan Apostu, secretarul general al municipiului, afirmând că potrivit legii, există diferenţe între salariile funcţionarilor publici şi personalului contractual.