spot_img
sâmbătă, aprilie 19, 2025
AcasăLocal BTProiect între școală și muzeu pentru a marca începutul primăverii

Proiect între școală și muzeu pentru a marca începutul primăverii

Începutul primăverii va fi marcat printr-un proiect educațional care se va desfășura în perioada 25 februarie – 8 martie. Astfel, în cadrul activității intitulate „Martie, între arhaic și contemporan”, participanții vor afla informații și vor învăța tehnici de lucru ale mărțișoarelor.

Evenimentul este organizat de Muzeul Județean din Botoșani, Secția de Artă Plastică – Etnografie, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean.

“Având în vedere multitudinea de evenimente pe care atât satul tradițional, cât și societatea urbană contemporană le asociază cu perioada de început a primăverii, activitatea noastră își propune să aducă în fața iubitorilor de valori autentic românești informații și tehnici de lucru ale mărțișoarelor. Pentru cei care se simt mai apropiați de sărbătorirea contemporană a mamei, propunem un scurt istoric al Zilei Internaționale a Femeii și posibilitatea realizării de felicitări dedicate acestei ocazii”, au transmis organizatorii.

Activitatea se va desfășura la Muzeul de Etnografie Botoșani și vor putea participa doar câte un grup de elevi, respectând normele de protecție sanitară în vigoare.

“Pentru evitarea blocajelor, alocăm fiecărui grup câte o oră și desfășurăm activitatea pe baza programărilor la numărul de telefon: 0231.515.506. În zilele lucrătoare, programul cu publicul va fi între orele 8.00-16.00, iar în zilele de sfârșit de săptămână, în intervalul orar 9.00-17.00”, au mai transmis reprezentanții instituției.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
15.5 ° C
15.6 °
15.5 °
68 %
2.6kmh
100 %
S
20 °
D
22 °
lun
24 °
mar
25 °
mie
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...