Dacă e să recapitulăm ultimele cuvinte celebre ale unor personalități din istorie, presupusul „Et tu, Brute!”, al lui Iulius Caesar, este printre cele mai cunoscute. Aceste cuvinte au ajuns până la noi prin intermediul marelui William Shakespeare, în a cărui tragedie, „Iulius Caesar”, din 1599, personajul principal ar fi strigat, în ultimele momente ale vieții, către protejatul său, Marcus Iunius Brutus:„Și tu, Brutus?Atunci să cadă Caesar!” Imediat după aceea, Caesar s-a prăbușit, în interiorul Senatului, sub loviturile de pumnal ale conspiratorilor, printre ei și acest Brutus. Redarea, de către marele dramaturg, a acestor ultime cuvinte ale lui Caesar, a primit canonizarea populară, alături de un alt import literar din aceeași operă, „Feriți-vă de Idele lui martie!” „Și tu, Brutus!” a devenit un trop literar popular care exprimă șocul față de trădarea unui prieten/aliat/apropiat. Dar a rostit, sau nu, Caesar, aceste cuvinte înainte de a muri? Ei bine, dacă analizăm operele lui Plutarh, „Vieți paralele”, partea destinată lui Caesar, respectiv Suetonius, „Viețile celor 12 Caesari”, aceste cuvinte celebre nu apar în niciuna fiind, așadar, o ficțiune istorică, o invenție. Care era contextul politic la Roma în acea perioadă? În jurul anului 48 î. Hr., Gaius Iulius Caesar, pe atunci un general foarte popular în rândul romanilor, obține victoria contra rivalului său, Pompei, ceea ce-i deschide calea către o conducere dictatorială. Prin aceasta, echilibrul puterii politice s-a risipit în defavoarea Senatului, reprezentantul elitei politice a Romei. Caesar și-a asumat atribuții sporite, precum cea de dictator perpetuu (până atunci, dictatura nu dura mai mult de șase luni), sau dreptul de a numi sau a demite personal senatori. Toate acestea au stârnit temeri că republica romană era în pericol și că se pregătea restaurarea monarhiei, detestate de către toți romanii. Monarhie la căderea căreia, în anul 509 î. Hr. un rol important îl avusese nobilul roman Lucius Iunius Brutus, strămoșul contemporanului lui Caesar. Același Brutus i-a pus pe romani să jure, după alungarea ultimului rege, Tarquinius Superbus, că nici un rege nu va mai domni, vreodată, la Roma. Shakespeare descrie moartea lui Caesar și transmite ultimele cuvinte ale acestuia în „Actul III, scena 1”, din piesa amintită mai sus. Caesar este înconjurat de către conspiratori, Brutus e cel care îi dă lovitura finală, după care Caesar ar fi rostit celebrele cuvinte. Dacă ar fi fost contemporanii lui Shakespeare, anticii Plutarh și Suetonius ar fi avut ceva de obiectat la relatarea marelui dramaturg englez. Potrivit lui Plutarh, Caesar nu a fost asasinat în Senat, clădirea fiind atunci în restaurare ci, mai curând, în Teatrul lui Pompei, folosit temporar ca înlocuitor al clădirii senatului. Același istoric descrie momentul, arătând că prima lovitură a primit-o Caesar din partea lui Casca, acesta lovindu-l superficial cu pumnalul în gât. Înconjurat de conspiratori, Caesar a încercat să lupte cu încrâncenare, strigând după ajutor până când, văzându-l printre aceștia pe Brutus, și-a acoperit fața cu toga, lăsându-se să cadă la baza piedestalului pe care se afla statuia fostului său rival, Pompei. Descriind același moment, Suetonius relatează că niște oameni aflați în zonă l-ar fi auzit pe Iulius Caesar că ar fi rostit, în greacă, „Kai su, teknon?” („Și tu, copile?”). Cu toate acestea, și Plutarh și Suetonius erau de părere că Caesar nu ar fi spus nimic în momentul morții, ceea ce pare logic, dată fiind situația sa. Dacă la Hollywood și la teatru asemenea momente par a fi cele mai propice pentru dialoguri care dau suspans, în viața reală mai puține vorbe și mai multă acțiune sunt mult mai indicate pentru mărirea șanselor de supraviețuire. În plus, cineva înjunghiat de 23 de ori, cum era cazul lui Caesar, mai curând ar gâfâi decât ar putea vorbi. Revenind la Shakespeare, este evident că el nu a încercat să scrie istorie, ci doar să redea literar moartea lui Caesar, într-un mod care să evidențieze emoția și gravitatea actului. Caesar trăgându-și toga în jurul capului și murind în tăcere nu impresionează la fel de mult precum un Caesar care rostește „Et tu, Brute!”, în momentul în care trădarea este pe deplin realizată. Pentru a încheia, se spune că mama lui Brutus, Caecilia, ar fi fost amanta lui Caesar, Brutus putând fi chiar copilul celui pe care-l va asasina. Deși Caesar a fost atacat de circa 60 de senatori și înjunghiat de 23 de ori, potrivit autopsiei a doua rană înjunghiată, la piept, a fost cea mortală. Acolo venise lovitura pumnalului lui Brutus.
Vincenzo Camuccini (1771-1844), scenă din pânza Moartea lui Caesar
Plutarh, istoric grec (46-127 d. Hr.), detaliu dintr-o sculptură
Suetonius (69-122 d. Hr.), unul dintre cei mai importanți istorici romani
Prof. dr. Daniel BOTEZATU