Guvernanții sunt ocupați, și acum ca întotdeauna, cu împărțirea hălcilor. Iarna trece, scandalul facturilor la energie se stinge de la sine, pandemia nu mai suscită interes, chiar dacă încă îi numărăm zilnic victimele, războiul din vecini stârnește pe rețelele de socializare doar glume – deși este cât se poate de serios, ies ghioceii, oamenii s-au săturat de amenințări și de panică, oricât se străduiesc televiziunile așa zise de știri să le întrețină. Presa scrie dar decidenții nu se mai sinchisesc demult de dezvăluirile jurnaliștilor iar opoziția este praf, demantelată de scandaluri pornite, parcă la comandă, în același timp.
Printr-o lege inițiată de fostul ministru PSD al finanțelor Eugen Teodorovici, a fost constituită Autoritatea Vamală Română (AVR), care va avea o putere uriașă, dat fiind că gestionează toate vămile interne – unul dintre sistemele cunoscute în lumea finanțelor pentru gradul ridicat de corupție și pentru sumele uriașe de bani negri pe care le produce. AVR scoate vămile din administrarea ANAF, reunindu-le într-o instituție de sine stătătoare, în subordinea Ministerului Finanţelor, dar cu aparat propriu de conducere. Adică un nou cuib de sinecuri grase pentru obedienții sistemului și o sursă inepuizabilă de finanțare ilegală a campaniilor electorale. Instituția este condusă, conform algoritmului convenit în coaliție, de către PSD.
Proiectul de lege care prevedea alegerea primarilor în două tururi de scrutin a fost respins, miercurea trecută, în Comisia juridică a Camerei Deputaților, cu voturile parlamentarilor PSD, PNL și UDMR iar desființarea Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție (SIIJ), insistent cerută de Comisia Europeană, se face dar în paralel cu înființarea unei structuri similare în cadrul DNA, cu puteri lărgite, mult mai ample decât cele imaginate de Dragnea pe vremea când se visa fugărindu-i cu vătraiul pe procurori și judecători prin curtea ÎCCJ. Și cu astea două, ultimele rămășițe din promisiunile PNL au fost aruncate în tomberonul cu minciuni electorale. Un fel de „gata cu democrația, hai pa că avem treabă, deci cât e comisionul la proiectul ăsta?”
Partidul speranță al celor născuți după Revoluție, USR, a eșuat într-un divorț cu circ. Cei câțiva oengiști vicleni, care confiscaseră mișcarea de îndată ce aceasta prinsese cheag, nu au putut conviețui cu un politician ale cărui planuri păreau a fi trasate mai mult de la Paris decât din București. Nici la AUR, demn urmaș al PRM și PPDD lucrurile nu stau mai bine: într-un mesaj de vineri noapte, George Simion i-a mulțumit colegului de partid că „nu l-a trădat” deși i s-ar fi propus acest lucru iar Târziu s-a declarat „jignit de moarte” de afirmația lui George Simion, care l-ar fi putut crede în stare să trădeze, și a subliniat că „nu întoarce și obrazul”, ci doar „spatele, plin de rănile cuțitelor”. Amândoi sunt hotărâți să organizeze cât mai repede un congres, în care să tranșeze disputa. Iar PMP l-a făcut deja. Fostul lider Tomac a redevenit președinte după ce l-a izgonit pe Cristian Diaconescu, acuzat că ar fi negociat fuziuni, ba cu PNL ba cu AUR.
Desigur, nimeni nu se aștepta ca opoziția să vină cu soluții concrete și nici ca noul USL (botezat „Coaliția Națională pentru România”) să facă reforme, să urmeze urmeze liniile convenite în PNRR cu Comisia Europeană, să depolitizeze sănătatea și învățământul, să introducă cota de impozitare progresivă – imperios necesară în noul context economic european, sau să se apuce serios de proiecte finanțate de la Bruxelles. Cumva, ne bălăcărim din nou în sistemul călduț din epoca Năstase – câte puțin pentru fiecare, cât să le închidem gura, iar restul pentru „noi” – fiindcă majoritatea cetățenilor par să se simtă mult mai bine descurcându-se singuri decât într-un regim serios reglementat, chiar dacă acesta din urmă produce bunăstare.
Pe cale de consecință, cu zero reforme interne, cu o diplomație cățeluș în lesa NATO, cu un statu-quo social înțepenit în cutume greu de schimbat, nu se întrevăd schimbări importante în viitorul imediat dacă nu se produce vreun cutremur geopolitic mondial. Vom continua să plătim cuanturmuri aberante din venituri un stat care va avea grijă să câștigăm la limită exact atât cât să-l putem întreține în continuare. Mulțumitor, nu-i așa? De ce ne-am zbate pentru mai mult?
