Într-un volum despre Ioan Georgescu, publicat în 1931, N. Petrașcu va reține și câteva aspecte din viața lui Toma Micheru. „Un Sarazate al nostru”, „un mare artist al generației de atunci”, lui Micheru, „când începea să cânte cu capul turtit pe vioară, ca dus parʼcă pe altă lume, i se înfiora tot trupul” – îl caracteriza N. Petrașcu (N. Petrașcu, „Ioan Georgescu”, București, 1931, p. 24).
În 1887, Micheru concerta la Constantinopol. Pare însă că nu obținuse foarte ușor recomandarea. N. Petrașcu relatează: „cerând de a zecea oară recomandații dela ministrul nostru la Constantinopol, boierul Ion Bălăceanu, acesta puse cavazul să-l dea afară într-o zi. Micheru, opunându-se, căzu pe scară și se sgârie la un deget, sgîrietură pentru care făcu proces ministrului în daune-interes, cerându-i două sute de mii de lei” (p. 25).
Iar când revenise de la Constantinopol, N. Petrașcu l-ar fi dus „în casa unei d-ne Walter, italiană de origină, care cântase operele lui Verdi la Cair; el făcu cu vioara sa o așa de mare impresie asupra lumei din salon, că multe doamne oftau și suspinau sub plânsul coardelor lui” (p. 24). Întrebat însă de doamna Walter ce limbă străină cunoaște mai bine, el ar fi răspuns „cʼo desinvoltură rară: „taliano madam”, fără să știe italienește, iar când damele de acolo îl întrebară ceva în limba lor, el răspunse cu cuvinte românești, împănând isi colo câte o terminație italiană, ceeace faci pe italience să exclame mirate, ca unele ce nu-și mai înțelegeau limba: Ma, dio santo, che dialetto!..”
În 1891, la invitația lui N. Petrașcu, Toma Micheru ar fi cântat pentru balerina și cântăreața de varieteu, spaniola Carolina Ottero, aflată în turneu la București.
Despre relația lui Micheru, N. Petrașcu scrie: „Micheru, nu rare ori, „aplica constituția” nevestei-sei, englezoaică, care fugea despletită la Legația Engleză când scăpa din mâinile lui, de unde, după câteva ore de petrecere pe teritoriul englez, se întorcea ca un miel acasă ca să-l audă cântând” (p. 25).
Tomiţă Micheru – relatează Andronic Țăranu (Mărturii despre Eminescu. Povestea unei vieți spusă de contemporani, București, 2013, p. 491) – s-ar fi aflat și în compania lui Eminescu, când poetul, pe la vârsta de 24 de ani, venise la Botoșani. „A sosit în Botoșani celebrul violonist Tomiță Micheru, împreună cu soră-sa, care este o fetiță nostimă și drăgălașă, și cântă bine cu chitara. Mâine-seara vom petrece împreună la hotel Moldova”, ar fi spus Eminescu. „Noi patru ne-am pus pe petrecere. Eminescu a poruncit hotelierului să ne aducă ceva de mâncare și vin bun, și de la ora 8 seara până la miezul nopții am petrecut în limitele bunei-cuviințe. Poetul își declama poeziile, cu ochii săi ațintiți spre Natalița (…). Micheru, la rândul său, cânta cu vioara cu un sentiment atât de duios, că răscolea sufletul și inima, iar Natalița îl acompania cu chitara”.
Ala Sainenco, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”
