A dobândit cununa mucenicească în anul 306, în timpul persecuției pornite împotriva creștinilor de către împărații Maximian și Maximus.
Imediat după ce Teodor a intrat în armata romană, și izbucnind în orașul Amasia persecuția contra creștinilor, acesta nu a dorit să ascundă faptul că este creștin. Pentru acest motiv, a fost închis în temniță, fiind lăsat să moară din lipsa apei și a hranei.
Mântuitorul, însă, i S-a arătat Sfântului Teodor în temniță, zicându-i: „Nu te teme, Teodore, căci Eu sunt cu tine; de hrana cea trupească și de băutura cea pământească de acum nici să nu te mai atingi, căci cu Mine vei fi în împărăția Mea cea cerească și veșnică”. Tot atunci, i s-au arătat sfântului mulți îngeri, astfel încât ostașii care păzeau temnița s-au umplut de spaimă.
După aceasta, Sfântul Teodor a trecut la Domnul, fiind aruncat în foc.
Sinaxarul amintește de o minune a Sfântului Teodor, petrecută în vremea împăratului Iulian Apostatul (361-363), când acesta dorind să-i batjocorească pe creștini, a dat ordin guvernatorului orașului Constantinopol să stropească toate proviziile din piețele de alimente cu sângele jertfit idolilor, în prima săptămână a Postului Mare. Sfântul Teodor Tiron, apărând-i în vis Arhiepiscopului Eudoxie, i-a poruncit acestuia să-i anunțe pe creștini să nu cumpere nimeni nimic din piață, ci să mănânce grâu fiert cu miere (colivă).
În amintirea acestei întâmplări minunate, Biserica Ortodoxă sărbătorește anual pe Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron, în prima sâmbătă a Postului Mare, cunoscută și sub numele de Sâmbăta Sfântului Teodor sau a colivelor.
Acestea sunt semnele răbdării, dar mai presus de acestea este a se socoti pe sine pricina încercării. Căci multe din cele ce ni se întâmplă, ni se întâmplă spre îndrumarea noastră, sau spre stingerea păcatelor trecute, sau spre îndreptarea neatenției prezente, sau spre ocolirea păcatelor viitoare. Nebunul însă roagă pe Dumnezeu să-l miluiască; dar venind mila nu o primește, fiindcă n-a venit precum a vrut el, ci precum Doctorul sufletelor a socotit că e de folos. Și de aceea se face nesimțitor și se tulbură și uneori se războiește aprins cu dracii, alteori hulește pe Dumnezeu; astfel, arătându-se nemulțumit. Cine vrea să biruie lumea e dator să ia arma rar folosită a iertării.
Căci răbdarea răului, iertarea fraților și rugăciunea în ascuns au mare putere înaintea lui Dumnezeu, căci pentru ele biruie El în locul omului, întorcând spre bine cele pornite de la lume cu răutate. Stăruind în acestea te-ai făcut pricină de mântuire și pentru fratele tău din lume. Rugăciunea nu judecă, ci se smerește, aducându-ne aminte greșelile noastre, nu ale lumii. Rugăciunea adevărată cere iertarea lumii, nu osândirea ei. Așa de pildă, noi nu știm tainele lui Dumnezeu: pe cine mântuiește din lume și pe cine osândește. Dacă pe cel ce se sălbăticește asupra ta, din pricina întunecimii sale, îl știe Dumnezeu că se va mântui, mântuirea lui o va face și cu ajutorul tău, prin aceea că-ți dă darul răbdării, al iertării din inimă și al rugăciunii. Astfel pentru smerenia ta îl va birui Dumnezeu și va alunga duhul potrivnic dintr-însul.
De aceea au zis Părinții, că pricina mântuirii este aproapele. (Pr. Arsenie Boca)
– Preot Sandu OLIVIAN