spot_img
marți, aprilie 15, 2025
AcasăLocal BTPanică într-un bloc din centrul oraşului (video)

Panică într-un bloc din centrul oraşului (video)

Rudele și vecinii unui bărbat de 60 de ani, din Botoșani, au trecut prin clipe de spaimă după ce au realizat că acesta nu mai dădea niciun semn de viață.

Totul s-a petrecut marți seară, pe strada Ștefan Luchian din municipiu, când, panicați, oamenii au sunat la 112. Aceștia au cerut ajutorul echipajelor de intervenție pentru a vedea dacă ruda lor este bine sau are nevoie de asistență. La fața locului au ajuns două autospeciale ale poliției, dar și un echipaj de descarcerare al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoșani.

Salvatorii au reușit în câteva minute să deblocheze ușa garsonierei în care se afla bărbatul, însă au realizat că acesta se afla în afara oricărui pericol și a rămas la domiciliu.

 

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
12.8 ° C
13.8 °
12.8 °
65 %
1.3kmh
100 %
mar
14 °
mie
20 °
J
21 °
vin
21 °
S
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă totul e întors pe dos, de ce-ar rămâne poezia altfel.

EDITORIAL

Se vorbește din ce în ce mai mult despre reforma educației și este firesc să fie așa în condițiile în care e tot mai...

EPIGRAMA ZILEI

Ieri se șoptea pe la Don: "Davai ceas, davai palton!" Azi se strigă-n gura mare: "Give me so, pământuri rare!" - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...