Persoana care și-a pierdut viața în urma incendiului de vegetație izbucnit luni, 14 februarie a.c., la marginea orașului Darabani, este un bărbat în vârstă de 80 de ani. „Potrivit primelor cercetări efectuate de polițiști, bătrânul ar fi încercat să curețe terenul de vegetația uscată prin incendiere”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean.
Când a realizat că focul ia amploare și amenință inclusiv o plantație de salcâmi, octogenarul ar fi încercat să stingă flăcările cu ce a avut la îndemână. Din câte se pare, hainele cu care era îmbrăcat s-au aprins, iar bătrânul s-a transformat într-o torță vie.
Ajutor cerut de un vecin
Scena dramatică a fost observată de un vecin, care a sunat imediat la 112, însă a fost prea târziu întrucât incendiul s-a extins foarte repede, iar bărbatul nu a mai putut fi salvat. De altfel, la fața locului, au ajuns, în cel mai scurt timp, un echipaj de pompieri militari din cadrul Punctului de Lucru Darabani, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, pompierii voluntari din orașul Darabani și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță, dar nu s-a mai putut face nimic, trupul neînsuflețit al bătrânului fiind găsit carbonizat.
Pompierii au atras atenția de mai multe ori asupra pericolelor pe care le presupune incendierea miriștilor, dar și a faptului că acest lucru este interzis. Cu toate acestea, oamenii ignoră toate riscurile și dau foc la câmpuri.
Luni seară, la numai câteva ore de la tragedia care a avut loc la marginea orașului Darabani, alte zeci de hectare de vegetație uscată de pe raza localităților Aurel Vlaicu, Rediu și Roma au fost cuprinse de flăcări. Pompierii militari și voluntarii au depus eforturi considerabile pentru a opri propagarea flăcărilor, mai ales că autospecialele de intervenție nu au acces pe terenurile accidentate. Incendiile au avut loc la Bodeasa, Guranda și Mitoc. La Bodeasa flăcările amenințau casele din zonă, iar la Guranda puțin a lipsit să nu ajungă la pădure.