Adrian Câciu, ministrul finanțelor, a anunțat, astăzi, că programul „Noua Casă” va continua și în acest an. Plafonul alocat în 2022 conform FNGCIMM (n.r. Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri), este în valoare de două miliarde lei, la fel ca anul trecut.
Programul „Noua Casă” este un program guvernamental care are ca obiectiv facilitarea accesului persoanelor fizice la achiziția unei locuințe prin contractarea de credite garantate de stat. „Astăzi am semnat şi continuarea programului Noua Casă, acordarea plafonului pe acest an, care se va menţine la nivelul de anul trecut în primă fază şi, în funcţie de evoluţia programelor, de fapt la toate, în funcţie de evoluţia programelor, vom suplimenta plafoanele. Ce mi-aş dori este ca ele să întrunească solicitarea din partea beneficiarilor, astfel încât să putem suplimenta”, a declarat Adrian Câciu, potrivit agerpres.ro.
Programul „Prima Casă” a devenit „Noua Casă” din 2020 și este destinat celor care își doresc să își cumpere o locuință. Persoanele fizice care vor să își achiziționeze o casă prin acest program trebuie să îndeplinească o serie de condiții. Mai exact, beneficiarul nu trebuie să dețină o proprietate, nici singur și nici împreună cu soțul sau soția. Excepție fac persoanele care dețin o proprietate a cărei suprafață utilă este mai mică de 50 mp. O a doua condiție este achiziționarea unei singure locuințe, iar a treia condiție este ca proprietarul să aibă calitatea de împrumutat în raport cu finanțatorul. Pentru toate aceste informații, proprietarii trebuie să dea o declarație pe propria răspundere, potrivit libertatea.ro.