spot_img
luni, noiembrie 25, 2024
HomeEditorialPleacă ai noștri, vin ai noștri - George LAZĂR, director

Pleacă ai noștri, vin ai noștri – George LAZĂR, director

Zicătoarea că politica e curvă pare să se aplice și în foarte recenta înlocuire a prefectului Dan Nechifor cu un alt liberal, Sorin Cornilă, apropiat al șefului filialei locale, Costel Șoptică. Vina lui Nechifor este că și-a închipuit, chiar și pentru o clipă, că poate să facă și el politică locală, adică să atace în contencios administrativ hotărâri de Consiliu Local emise de primarii PSD, inclusiv pe ale lui Cosmin Andrei, primarul municipiului, care dorea să-și plaseze pupilii în consilii de administrație, dar și ale Consiliului Județean, condus de Doina Federovici. Și, mai ales, să nu percuteze prompt la ordinele șefului de partid, împotriva căruia a și avut tupeul să candideze, acum jumătate de an. Mai adăugăm la asta susținerea fățișă a lui Florin Cîțu pentru șefia supremă în PNL, asta pe vremea când Șoptică încă nu făcuse jocul de glezne ca să pivoteze brusc de la Orban, cel care l-a protejat după rezultatele penibile obținute în alegeri, la același Cîțu, a cărui stea părea să se înalțe acum câteva luni. Până de curând, Cîțu părea că nu uitase de piruetele lui Șoptică, pentru că cine trădează o dată, o va face la nesfârșit, dacă-i pică lui bine, așa că nici măcar nu l-a primit în audiență, deși acesta se străduiește de cel puțin jumătate de an să-și pună prefect personal. Dar meandrele ghemelor de interese sunt foarte încurcate și este de presupus că însuși Cîțu pune ceva la cale și are nevoie de sprijinul baroneților din feudele locale, așa că i-a făcut, în sfârșit, pe plac.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Pentru cazul că vă plac uneltirile, sunt încă foarte multe de spus despre mișculațiile și motivațiile numirilor așa zis politice, dar în realitate foarte personale, mergând de la rubedenii și cumetri, până la amante și prieteni, făcute de șefii ajunși în fruntea organizațiilor locale, fie ei de la PSD sau PNL și, foarte probabil, și de la alte partide, dacă ar conta cât de cât în ecuațiile puterii.

Numai că am depăși cadrul acestei rubrici, ceea ce nu e cazul.

După cum puteți observa, nu am pomenit o iotă despre activitatea prefectului Dan Nechifor. În general, acest post, de reprezentant al guvernului în teritoriu, nu lasă prea multă libertate de mișcare. Se poate spune că a pus corect în practică ceea ce i-a spus guvernul să facă, ba chiar cu un pic de exces de zel, dovedit ulterior benefic, în primele zile ale pandemiei. În această bucată a lui de mandat n-a avut parte de inundații catastrofale sau de înzăpeziri fără precedent, de demonstrații populare uriașe. Adică a avut un mandat obișnuit, nici ușor, nici greu, exceptând pandemia în care, la drept vorbind, nici n-a vrut să creadă, cel puțin în primul an, când a refuzat vaccinul. Nu a fost asociat în vreun fel cu diferite scandaluri de corupție, dintre care cel mai spectaculos e cel al polițiștilor șpăgari de la rutieră. Nu a numit și nici nu a destituit arbitrar șefi de deconcentrate. A mai fost prefect în trecut și a procedat exact la fel, motiv pentru care a revenit pe această poziție.

În concluzie, a fost un funcționar public corect, care și-a făcut treaba, ceea ce rar se mai găsește astăzi. Cum s-ar spune, nici n-a înroșit și nici nu a înălbăstrit turnesolul. Dan Nechifor se va întoarce la Finanțele Publice, unde va continua ca finanțist până când poate că i se va propune din nou șefia prefecturii. Desigur, dacă stelele se vor mai alinia vreodată.

Așa cum a primit acest post, așa l-a dat. Nu a concurat cu alți candidați și nici prin merite deosebite nu l-a câștigat. A fost numit, la fel ca și actualul prefect sau așa cum sunt numiți prefecții de când avem pospăiala asta de democrație. Bun, în premieră, de această dată a fost mazilit de ai lui, adică de cei care l-au numit.

El zice că pleacă fără regrete, pentru că și-a făcut datoria. Însă, în suflet, nu se poate să nu îi fi rămas o cicatrice cu nedreptatea care i s-a făcut. Și încă una sau mai multe, pentru că una e să fii înalt funcționar public și printre cei patruzeci și doi de prefecți ai țării, și alta e să te întorci, chiar ca șef, la Finanțe.

Șeful lui de partid, deputatul Șoptică, zice că nu are să-i reproșeze nimic, ba chiar îi mulțumește public pentru tot ce-a făcut, lăsând în aer întrebarea: atunci de ce l-a schimbat?

Chiar așa, de ce?

 

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer senin
3.7 ° C
3.9 °
3.6 °
74 %
2.5kmh
6 %
lun
4 °
mar
4 °
mie
5 °
joi
7 °
vin
5 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pentru că nu s-a vândut nici alcool și secțiile s-au mutat, pentru a nu enerva alegătorii, a fost nevoie de indicatoare.

EDITORIAL

Când apare acest text veți ști deja rezultatele preliminarii ale primului tur al alegerilor pentru noul președinte al țării. Cătălin Stoica, reputat profesor universitar...

EPIGRAMA ZILEI

În sfârșit, ceva normal: „Baștanii” de la partid I-au promis că-l pun central La Barça - Real Madrid!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...